Flroian Constantin îşi recunoaşte îngrângerea?!
Flroian Constantin îşi recunoaşte îngrângerea?!PDL-istul Florian Constantin a trimis presei un comunicat prin care explică motivul pentru care a candidat la funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a PSD, dar şi adresează urări noului Birou Permanent Local. Din cuvintele lui Florian se înţelege că îşi recunoaşte înfrângerea în faţa Mariei Stavrositu, chiar dacă a depus o contestaţie care este analizată chiar în aceste momente de Comisia de etică şi litigii a PDL.
Iată ce a spus Florian Constantin: „Organizaţia Municipală PDL Constanţa, greu încercată în ultimii ani şi-a desemnat noua conducere. Salut constituirea noului BPL PDL Constanţa şi constat în componenţa lui o îmbinare între oameni cu vechime în partid, cu probitate profesională, şi o echipă de tineri, reprezentanţi ai noului val, pe care doresc foarte mult să îi încurajez în greaua misiune pe care o au în calitate de membrii ai BPL PDL Constanţa.
Candidatura mea l-a funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale PDL Constanţa s-a vrut a fi un exerciţiu democratic în litera Statutului şi a Regulamentului de aplicare.
Depunerea contestaţiei a fost o încadrare în acelaşi exerciţiu democratic.
În calitate de primvicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene PDL Constanţa, susţin şi încurajez această NOUĂ ECHIPĂ a BPL Constanţa, constituită în urma unor alegeri democratice, prima dată dupa 4 ani.
Noul BPL al Organizaţiei Municipale are nevoie de un climat de lucru stabil fără perturbari, la care subscriu, şi le urez succes în lupta deloc uşoara pentru câştigarea Consiliului Local Constanţa".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp