Fost deputat trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență. Fostul parlamentar este arestat preventiv
Fost deputat trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență. Fostul parlamentar este arestat
22 Feb, 2018 11:28
ZIUA de Constanta
1678
Marime text
În cauzele mediatizate prin comunicatele nr. 76/VIII/3 din 18 ianuarie 2018 și 128/VIII/3 14 februarie 2018, conexate ulterior, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ARSENE IONEL, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență.
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.
Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.
2. La data de 31 iulie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în aceeași calitate, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.
În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către A.N.A.R, a sumei anterior menționate, demersuri rămase însă fără rezultat.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - au transmis procurorii DNA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii