Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:56 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fost ministru al Economiei, eliberat din închisoare. A fost condamnat în dosarul Hidroelectrica

ro

05 Feb, 2018 19:42 1715 Marime text
Fostul ministru al Economiei Codruț Sereș, condamnat la patru ani de închisoare cu executare în dosarul "Hidrolelectrica" şi la patru ani şi opt luni în dosarul privatizărilor strategice, a fost eliberat luni, ca umare a deciziei defintive a Tribunalului Ilfov, informează Antena3.ro. 
 

„A fost o perioadă lungă, a fost o perioadă grea, din respect pentru colegii pe care i-am lăsat încă aici, nu o să intru în detalii, dar viața în pușcărie nu este una ușoară, iar gândurile sunt gânduri bune”, a declarat Codruț Sereș la ieșire din penitenciar.

 
Întebat dacă a fost un dosar făcut la comandă, fostul ministru a completat: „E târziu, poți să ierți, nu poți să uiți lucrurile, iar despre dosar poate cu altă ocazie. Am să vă spun doar atât. În urmă cu două zile, Ziarul Financiar publica o listă cu privatizările și cu vânzările de societăți mai mari cu un miliard din România. Și pe locul patru era privatizarea Electrica Muntenia Sud către compania Enel. Eu nu am ce să-mi reproșez ca ministru că nu mi-am făcut datoria”.
 
Codruţ Şereş a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activităţile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari. În rechizitoriul trimis instanţei, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Codruţ Şereş de complot şi subminarea economiei naţionale.
 
Sursa: Antena3.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii