Fostul liberal Mihail Bălășescu a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru
Fostul liberal Mihail Bălășescu a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru
07 Sep, 2015 17:32
ZIUA de Constanta
1844
Marime text
Vă amintim că Mihail Bălășescu, fost secretar general adjunct al PNL, a fost găsit mort, vineri seară, într-o locuință din Bragadiru, județul Ilfov, iar principalul suspect este fostul său socru, care încă nu a fost prins de polițiști.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în timp ce se afla în apartamentul său din orașul Bragadiru, Burghel l-a lovit de mai multe ori pe fostul său ginere, Mihail Bălășescu, cu o vază în cap și l-a sugrumat cu cinci coliere din material plastic, acte de violență ce au condus la decesul acestuia.
Conform concluziilor provizorii medico-legale, moartea lui Bălășescu a fost violentă și a survenit în urma asfixiei mecanice prin strangulare. Parchetul mai arată că victima prezenta și o serie de leziuni traumatice (plăgi contuze epicraniene și la nivelul feței, fractură nazală, hematoame, echimoze, excoriații), produse cu un corp dur, cu puțin timp anterior decesului în contextul procedurii strangulării.
Lidia Cernătescu, avocata lui Mihail Bălășescu, a declarat că acesta avea un conflict atât cu fostul socru, dar și cu fosta soție, Ana Maria Burghel. Conflictul era legat de modul în care au fost împărțite bunurile între Bălășescu și Ana Maria, după ce aceștia au divorțat. Principalul motiv de ceartă îl constituia faptul că Mihail Bălășescu a câștigat la partaj o mașină, care era însă în posesia socrului său.
Avocata susține că după partaj Bălășescu a început să primească amenințări de la fosta soție și sora acesteia, care avea un prieten recidivist. De cealaltă parte, Ana Maria Burghel, cea de-a patra soție a lui Mihail Bălășescu, susține că acesta avea un comportament violent față de ea, şi de aceea a hotărât să divorțeze.
Oficial de la Parchet:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au dispus la data de 06.09.2015 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul BURCHEL EPAMINODA GEORGE ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, urmând a fi înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Parchetul Tribunalului Ilfov propunerea de arestare preventivă în lipsă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat că în noaptea de 03/04.09.2015, în timp ce se afla în apartamentul unde locuia situat în oraşul Bragadiru, inculpatul BURCHEL EPAMINODA GEORGE ADRIAN l-a lovit de mai multe ori pe fostul său ginere (victima BMM) cu o vază în cap şi l-a sugrumat cu cinci coliere din material plastic , acte de violenţă ce au condus la decesul lui BMM.
Conform concluziilor provizorii medico-legale moartea lui BMM a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin ştrangulare. Victima prezenta şi o serie de leziuni traumatice (plăgi contuze epicraniene şi la nivelul feţei, fractură nazală, hematoame, echimoze, excoriaţii) care au putut produce prin cu un corp dur, cu puţin timp anterior decesului în contextul procedurii ştrangulării.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor operativi de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov – Serviciul de Investigaţii Criminale şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penale reglementată de Codul de procedură, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie
sursa foto: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii