Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:28 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a furnizat o listă de 19 persoane din media care au avut „relații neetice“ cu ofițerii de la structuri

ro

16 May, 2018 20:14 2855 Marime text
Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a declarat miercuri, după audierea sa la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, că a furnizat o listă de 19 persoane din media care "au întreţinut relaţii cu ofiţeri ai structurilor de forţă, care au primit informaţii privilegiate, confidenţiale şi clasificate, pe care le-au utilizat în campanii media", transmite Agerpres.ro. 
 

"O discuţie extrem de importantă despre culoarele media. În ultimii ani, multe lucruri au ieşit la suprafaţă cu privire la implicări ale statului paralel în zona de media şi am prezentat câteva lucruri pe trei direcţii concrete, nu o să pot da detalii, nume, persoane şi astfel de lucruri, pentru că e datoria comisiei să îşi continue investigaţiile. În primul rând, despre ceea ce numim noi "unelte din media ale statului paralel", am furnizat o listă de 19 persoane care au întreţinut relaţii - eu le numesc cel puţin neetice - cu ofiţeri din cadrul structurilor de forţă, care au primit informaţii privilegiate, confidenţiale şi clasificate, pe care le-au utilizat în campanii media", a afirmat Dragomir.

 
El a adăugat că a vorbit şi despre "trusturi care au beneficiat de sprijinul fostei conduceri, şi anume a directorului Maior şi a fostului prim-adjunct Coldea, sprijin financiar, operaţional şi sprijin pe linia dezvoltării în România".
 

"În al treilea rând, pe partea opusă, despre trusturi media care au fost ţinta statului paralel şi care au fost considerate opozante, asupra cărora s-a dorit distrugerea, s-au deschis dosare penale, în care s-au implicat structuri din cadrul SRI, ANAF, din cadrul parchetelor, şi în ultimul rând am vorbit destul de aplicat şi foarte multe întrebări din partea comisiei pe toată această chestiune a ofiţerilor acoperiţi din media", a precizat Dragomir.

 
În opinia sa, Parlamentul ar trebui să ia în considerare interzicerea prin lege a ofiţerilor acoperiţi în zona de media.
 

"Eu mi-am exprimat un punct de vedere şi îl fac şi public - că Parlamentul, Legislativul ar trebui să ia în considerare interzicerea prin lege a ofiţerilor acoperiţi în zona de media. Ultimii ani au fost ani prin care aceste resurse sau surse din zona de media au fost folosite în campanii împotriva propriilor cetăţeni şi nu pentru securitatea naţională. S-au discutat situaţii în care jurnaliştii au avut acces la informaţii privilegiate şi clasificate din dosare, în al doilea rând s-a discutat, fără să vă dau în concret, despre trusturi media care au beneficiat de sprijin special financiar pentru a-şi putea susţine anumite proiecte, modul în care acestea s-au finanţat şi modul în care acestea s-au dezvoltat şi aceste interacţiuni cu ofiţeri ai SRI", a punctat Dragomir.

Sursa: Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii