Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:33 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Frați de 7, respectiv 9 ani, salvați de la înec de doi adolescenți. Copiii au ajuns la spital. În ce stare sunt

ro

13 Jul, 2019 19:31 2021 Marime text
Un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul SMURD a fost solicitat să intervină, sâmbătă, pentru salvarea de la înec a doi copii de şapte, respectiv nouă ani, care se aflau la circa 700 de metri în aval de podul CET care traversează râul Bârlad în municipiul Vaslui, informează Agerpres.ro

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, echipajele de intervenţie au găsit la faţa locului doi copii care fuseseră deja scoşi din râu de către alţi doi minori, în vârstă de aproximativ 15 ani. 

"Copiii căzuţi în râul Bârlad erau doi fraţi cu vârste de şapte, respectiv nouă ani. Copilul de şapte ani a căzut de pe malul abrupt al râului, s-a lovit la cap, după care s-a rostogolit şi a ajuns cu faţa în jos in apa. Fratele său a încercat să îl salveze, dar a fost cât pe ce să se înece, neştiind să înoate. În sprijinul celor doi fraţi au intervenit alţi doi minori, cu vârste de 15-16 ani. Aceştia i-au scos din apă şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112. Echipajul de terapie intensivă mobilă nu a putut ajunge cu ambulanţa lângă copiii aflaţi în pericol, deoarece digul de protecţie al râului era blocat de trei piloni, astfel că s-au deplasat pe jos circa 700 de metri, cu tot echipamentul necesar. Copilul de ;apte ani era în stare de semiconştienţă, iar cel de nouă ani era conştient, dar voma", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.


Copiii au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, iar după investigaţiile preliminare, minorul în vârstă de nouă ani a fost internat la secţia Pediatrie, iar cel de şapte ani a fost stabilizat în Unitatea de Primiri Urgenţe, urmând să fie transferat cu elicopterul SMURD la o unitate medicală din municipiul Iaşi. 

Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii