Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:25 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fratii Dore, din Cogealac, au fost retinuti

ro

13 Aug, 2010 22:15 1157 Marime text

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus astăzi reţinerea pentru 24 de ore a lui Mihai Dore, viceprimarul comunei Cogealac, şi a lui Nicolae Dore, fratele acestuia, cercetaţi pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în formă agravată.

Potrivit unor comunicate ale Parchetului Tribunalului Constanţa, la iniţiativa primarului din Cogealac, Cati Hristu, începând cu săptămâna 19-25 iulie Nicolae Dore şi alte persoane cercetate în acest caz au încercat, prin acţiuni violente şi în forţă, să îi determine pe angajaţii firmei CEZ România SRL şi pe partenerii acesteia să înceteze lucrările la instalarea unui parc eolian energetic în localitatea Cogealac, astfel încât o altă firmă, SC Eolica Dobrogea Five SRL Constanţa, agreată de Consiliul Local şi primar, să instaleze parcul eolian energetic.

La iniţiativa primarului, a viceprimarului şi a apropiaţilor sau rudelor acestora, în 26 iulie, în faţa Primăriei Cogealac a fost organizat un "aşa-zis miting de protest", fără autorizarea sau înştiinţarea Poliţiei, la care au participat peste o sută de persoane.

Cei doi fraţi vor fi prezentaţi instanţei Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, pentru 29 de zile.În acest caz, alte şase persoane, printre care şi primarul din Cogealac, Cati Hristu, sunt cercetate în stare de arest preventiv.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii