Furt în localitatea Lumina, județul Constanța. Autorul a fost urmărit de păgubit în trafic. Cum s-a încheiat totul
Furt în localitatea Lumina, județul Constanța. Autorul a fost urmărit de păgubit în trafic. Cum s-a încheiat
09 Feb, 2019 14:15
ZIUA de Constanta
2519
Marime text



Potrivit IPJ Constanța, în urma verificărilor s-a stabilit faptul că autorul a fost surprins în flagrant în timp ce sustrăgea acumulatorii. Acesta a încercat să fugă, urcându-se la volanul autoturismului său, iar partea vătămată a pornit în urmărirea acestuia, la un moment dat reușind să-l blocheze în trafic, în localitatea Ovidiu. Pentru a-și asigura scăparea, autorul l-a lovit pe bărbat cu pumnul în zona feței. Ulterior, bărbatul a alertat autoritățile, iar la fața locului au ajuns polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu, care l-au imobilizat pe bărbatul în cauză.
Demarând cercetările, polițiștii constănțeni l-au identificat pe autor ca fiind un bărbat în vârstă de 34 de ani, care are dreptul de a conduce suspendat.
Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la tâlhărie calificată și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca la data de 9 februarie să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii