Geanina Terceanu, judecătoarea care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa cere să fie pusă în libertate
Geanina Terceanu, judecătoarea care a achitat un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa cere să
10 Dec, 2015 10:09
ZIUA de Constanta
2402
Marime text
Geanina Terceanu, fost judecător al Tribunalului Bucureşti, arestată preventiv sub acuzaţia de luare de mită, cere să fie pusă în libertate.
Ea a formulat o contestaţie împotriva mandatului de arestare emis pe numele său de judecătoarea Raluca Moroşanu, din Curtea de Apel Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. Primul termen de judecata a fost stabilit pentru azi.
Terceanu a fost arestată preventiv, vineri, de judecătoarea Raluca Moroşanu, din Curtea de Apel Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În dosar au mai fost încătuşaţi fraţii Ioan şi Victor Becali, dar şi Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al clubului de fotbal „Dinamo“ şi totodată unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, pentru dare de mită. Fostul magistrat al Tribunalului Bucureşti ar fi luat bani pentru a-i achita pe inculpaţii anterior menţionaţi, suma totală fiind de 220.000 de euro, conform DNA.
Geanina Terceanu l-a judecat, până să fie arestată, pe Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa. În acest dosar, Morgenstern este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte“.
Procurorii au calculat în prezenta cauză un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii