Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

George Maior, ales preşedinte al Academiei de Științe Militare

ro

29 Jan, 2015 12:40 1983 Marime text
Fostul director al Seviciului Român de Informaţii (SRI) George Maior a fost ales, azi, președinte al Academiei de Științe Militare, conform Cotidianul.ro.
 
''Adunarea Generală a Academiei de Științe Militare, întrunită în ședință joi, 29 ianuarie, a ales în funcția de președinte al Academiei pe domnul ambasador George Cristian Maior. În funcția de secretar general a fost ales domnul prof. univ. dr. Gheorghe Toma'', se arată într-un comunicat al Academiei transmis Agerpres.
 
Potrivit sursei citate, în cadrul ședinței, Maior a subliniat importanța alinierii la standardele excelenței academice și cercetării de vârf și a vorbit despre nevoia unei viziuni strategice și integrarea în sistemul de răspuns la marile provocări ale zilelor noastre.
 
Academia de Științe Militare este o instituție publică în domeniul cercetării științifice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. ASM are în compunere trei secții științifice: secția de științe militare, secția de ordine publică și secția de informații și securitate națională. Totodată, instituția coordonează activitatea de cercetare științifică din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională și creează cadrul legal pentru realizarea continuă a progresului științific și tehnic.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii