Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:34 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

George Maior susţine cursul festiv la Universitatea „Andrei Șaguna”

ro

14 May, 2015 18:34 1814 Marime text
 
Ambasadorul George Cristian Maior este invitatul de onoare al Universității „Andrei Şaguna“ la festivitatea prilejuită de o nouă promoţie de absolvenţi, eveniment care va avea loc sâmbătă, 16 mai, începând cu ora 11:00. 

Excelența Sa, ilustră personalitate a vieții diplomatice, politice și academice  românești, va susține în Aula Magna a Universităţii, în fața Promoției 2015, onorată să-i poarte numele, cursul festiv de încheiere a studiilor, conform tradiţiei instituite cu 11 ani în urmă de instituţia academică şagunistă.      

La eveniment vor lua parte prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu - preşedintele Comisiei de învăţământ în Senatul României, prof.univ.dr. Răzvan Teodorescu – preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România, prof.univ.dr. Vasile Dâncu, personalităţi de prim rang în peisajul politic şi cultural  românesc, prezenţa Domniilor Lor fiind încununarea unor onorante relaţii de colaborare, deja existente, cu instituţia academică constănţeană, un simbol de reciprocă preţuire.

Cu acest prilej, Universitatea “Andrei Şaguna” din Constanţa va conferi titlul academic de Doctor Honoris Causa  Excelenței Sale George Cristian Maior, onorată fiind să exprime preţuirea şi admiraţia faţă de o personalitate marcantă a societății românești contemporane.

Ilustrul invitat îmbogățește strălucitul palmares al Doctorilor Honoris Causa ai Universității, reprezentanţi ai elitei intelectuale românești contemporane: Academicienii Constantin Bălăceanu Stolnici, Mugur Isărescu, Alexandru Surdu, Cătălin Zamfir, I.P.S. Mitropolit Laurențiu Streza, Nicolae Văcăroiu, Ecaterina Andronescu, Liviu Maior, Vasile Cândea, Teodor Meleșcanu, ş.a.
Personalitate de calibru, George Cristian Maior reprezintă  imaginea definitorie a diplomatului, profesorului şi politicianului de success, ale cărui calităţi profesionale de excepţie, l-au adus în fruntea unor instituţii de importanţă naţională.

După o carieră încununată de succes în fruntea SRI, Excelenţa Sa George Cristian Maior a revenit în diplomație, fiind recent numit ambasador al României în S.U.A.

Decizia Senatului Universității “Andrei Șaguna” din Constanța de a conferi profesorului universitar doctor George Cristian Maior titlul de “Doctor Honoris Causa” este un  simbol al recunoașterii valorii profesionale, academice și a prestigiului său științific, onorând, prin aceasta, o personalitate publică de prim rang, care activează de aproape 25 de ani în spaţiul reprezentării internaţionale a României şi în sfera legislativă şi de securitate naţională.


Universitatea “Andrei Șaguna” acordă această distincție academică acelor personalități care își însușesc valorile pe care școala șagunistă le cultivă de un sfert de veac, valori care întăresc ideea de demnitate publică, de înaltă calitate și profesionalism, responsabilitate față de imaginea națiunii, față de valorile culturale românești și implicit universale, valori sintetizate de nobila sa deviză “Litteris et Virtuti”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii