Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:45 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI Georgiana Pulbere, judecător în cadrul Curţii de Apel Constanţa s-a aflat în stare de incompatibilitate

ro

02 Mar, 2015 12:02 2821 Marime text
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către Ioan Apostu, judecător în cadrul Curții de Apel Galați, și Georgiana Pulbere, judecător în cadrul Curții de Apel Constanţa.

Potrivit ANI, Georgiana Pulbere s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării funcției de Judecător în cadrul Curții de Apel Constanța, a deținut și funcția de formator în cadrul SC OMINIATEST PLUS SRL.

Georgiana Pulbere exercită funcția de judecător începând cu anul 1995. În anul 2012, Georgiana Pulbere  (în calitate de prestator - formator) a încheiat un contract civil cu SC Omniatest Plus SRL (în calitate de beneficiar), având ca obiect elaborarea și susținerea suportului de curs de formare profesională în domeniul achizițiilor publice, în valoare totală de 1.370 Lei.

„Astfel, aceasta a încălcat dispozițiile art. 101 din Legea nr.161/2003, potrivit cărora «Funcţia de judecător […] este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior […]» și dispoziţiile art. 5, alin. (1) din Legea nr.303/2004, potrivit cărora «Funcţiile de judecător […] sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, precum şi a celor de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, în condiţiile legii»”.

Ioan Apostu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 1 octombrie 2011 - 4 martie 2013, a deținut, simultan cu funcția de Judecător în cadrul Curții de Apel Galați, și funcția de conducere de Director de departament în cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați.

„Astfel, acesta a încălcat dispozițiile art. 101 din Legea nr.161/2003, potrivit cărora «Funcţia de judecător […] este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior […]»".

Ioan Apostu și Georgiana Pulbere au fost informați despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistați sau reprezentați de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
 
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”, e mai arată într-un comunicat ANI dat azi publicităţii.

 
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, se mai notează în documentul citat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii