Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:15 14 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grenade din Al Doilea Război Mondial, descoperite în curtea unui muzeu (galerie foto)

ro

18 Feb, 2019 15:22 2172 Marime text
Mai multe grenade din Al Doilea Război Mondial au fost găsite luni în curtea Muzeului din Piatra-Olt, în timpul unor lucrări de igienizare, muniţia fiind ridicată de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Alin Băsăşteanu.

Elementele de muniţie găsite în curtea muzeului nu prezintă pericol pentru siguranţa cetăţenilor, deoarece sunt grenade de exerciţiu, dintre care una antitanc şi trei defensive, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

"Pe timpul executării unor lucrări de igienizare la clădirea muzeului din oraşul Piatra-Olt, o femeie a găsit patru elemente de muniţie. Specialiştii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat şi depozitat, în vederea distrugerii, trei grenade defensive de exerciţiu şi o grenadă de exerciţiu antitanc. Elementele de muniţie provin, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial şi nu prezentau pericol pentru siguranţa cetăţenilor", a precizat Băsăşteanu.

Sursă foto: ISU Olt

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii