Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:58 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul a aprobat sume suplimentare de bani pentru apa grea de la Centrala Cernavodă

ro

20 May, 2015 18:41 2059 Marime text
 
Guvernul a alocat astăzi fondurile necesare pentru achiziția de apă grea de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) de la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN). Astfel, bugetul Ministerului Afacerilor Interne, instituție în subordinea căreia funcționează ANRSPS, va fi suplimentat cu suma de 25 milioane de lei, necesară pentru achiziția de apă grea, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei cotidianului ZIUA de Constanţa de către Biroul de presă al Guvernului.
Suma provenită din preluarea de către ANRSPS a cantităților corespunzătoare de apă grea vor fi utilizate de către Regia Autonomă pentru Activități Nucleare pentru achiziționarea de cărbune necesar producerii aburului tehnologic, precum și pentru cheltuielile aferente procesului tehnologic, astfel încât sa se evite oprirea în avarie a instalațiilor de producere de apă grea. Cantitățile de apă grea care vor fi achiziționate de ANRSPS în limita sumei aprobate se înscriu în cele cu care se constituie stocul maxim necesar pentru unitățile 1 – 4 de la Centrala nuclear-electrică de la Cernavodă, determinat în baza studiului efectuat de proiectantul de specialitate al Centrului de Inginerie Tehnologică pentru Operațiuni Nucleare (CITON).
 
Producerea apei-grele este un proces tehnologic cu caracter de continuitate, fapt pentru care RAAN o produce pe stoc, aceasta urmând a fi preluat de de ANRSPS, în funcție de necesarul stabilit. Regia Autonomă pentru Activități Nucleare este organizată ca o regie națională de interes strategic și are în componența sa sucursale de producere a apei grele, energie electrică și termică, activități de inginerie tehnologică și de cercertări nucleare. Producția de apă grea și furnizarea de energie electrică și termică provine de la sucursalele Romag-Prod și Romag-Termo.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii