Guvernul a decis că Loteria Română va putea face parte din Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii

03 Apr, 2019 21:01
ZIUA de Constanta
1468
Marime text
Guvernul a decis, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, că Loteria Română va putea face parte din Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, informează Agerpres.ro
Acesta a arătat că pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Guvernului s-a aflat, la propunerea Ministerului Finanţelor, un proiect de ordonanţă de urgenţă,â pentru modificarea OUG 59/1999, privind înfiinţarea Companiei Naţionale 'Loteria Română', precum şi pentru modificarea şi completarea OUG 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil Fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că este necesară această modificare înainte de "hotărârea de guvern prin care se va crea, practic, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii".
Agerpres.ro

''Practic, prin această modificare Compania Naţională 'Loteria Română' va putea face parte din Fondurile suverane de dezvoltare şi investiţii", a precizat Nelu Barbu, la finalul şedinţei Executivului.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că este necesară această modificare înainte de "hotărârea de guvern prin care se va crea, practic, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii".
Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii