Guvernul a decis. Mai multe posturi vacante în MAI și MDRAPFE au fost deblocate

05 Oct, 2017 19:34
ZIUA de Constanta
3031
Marime text
Guvernul a aprobat astăzi, prin două Memorandumuri, deblocarea unor posturi vacante din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și din cadrul unor instituții publice și organe de specialitate ale administrației publice centrale aflate în subordinea M.D.R.A.P.F.E., în vederea ocupării lor prin concurs. În cazul ambelor ministere, ocuparea posturilor se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinație în bugetele aferente.
În cazul Ministerului Afacerilor Interne este vorba despre 616 funcții de conducere pentru care a fost dispusă prelungirea împuternicirii, dintre cele 1.275 funcții de conducere ale căror atribuții sunt exercitate cu caracter temporar, prin împuternicire, după caz, de către polițiști și cadre militare. Potrivit prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, ambele cu modificările și completările ulterioare, împuternicirea poate fi dispusă pentru o perioadă de până la 6 luni, iar prelungirea împuternicirii poate fi dispusă, pentru încă maximum 6 luni, perioadă în care este obligatorie organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea postului vacant. Astfel, perioada maximă pentru care poate fi dispusă împuternicirea aceleiaşi persoane este de un an, iar în situaţia în care respectivul post vacant nu se ocupă prin una din modalităţile prevăzute de lege, este necesară împuternicirea unei alte persoane. Acest aspect are consecinţe atât asupra asigurării continuităţii actului managerial de către persoane care deţin cunoştinţele necesare şi au dobândit experinţă în respectivul domeniu, cât şi asupra stabilităţii la locul de muncă.
În contextul deficitului major de personal generat de ieșirile din sistem ca urmare a accesării dreptului la pensie de către polițiști și cadrele militare în activitate sau a modificării/încetării raporturilor de serviciu ale titularilor acestora, deblocarea acestor posturi a fost aprobată prin Memorandum, având în vedere că posturile respective nu fac obiectul excepțiilor prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 3/2017 privind unele măsuri pentru administrația publică centrală, care suspendă, până la data de 31 decembrie 2017, ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante.
Printr-un alt Memorandum, Guvernul a aprobat posturile vacante sau temporar vacante care urmează să fie ocupate prin concurs sau examen din cadrul aparatului propriu al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Inspectoratului de Stat în Construcții, Institutului Național de Administrație, Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, precum și din cadrul instituțiilor publice cu personalitate juridică ale Agenției.
Decizia a fost luată pentru utilizarea eficientă a resurselor umane disponibile și cu expertiză în domeniile specifice acestor instituții, în scopul atingerii obiectivelor asumate pentru fiecare domeniu prin Programul de Guvernare.
Concret, este vorba despre funcții de conducere și de execuție repartizate după cum urmează: 80 de posturi din cadrul aparatului propriu al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, 6 posturi din Inspectoratul de Stat pentru Construcții, 25 de posturi din Institutul Național de Administrație. Pentru Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiilor publice cu personalitate juridică ale Agenției, Memorandumul prevede ocuparea, la nivel central și teritorial, a unui număr de 104 posturi subvenționate de la bugetul statului și alte 75 finanțate din venituri proprii.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii