Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:21 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul modifică legea pescuitului

ro

23 Nov, 2016 18:46 6413 Marime text
Reglementările naționale din domeniul pescăresc au fost modificate astfel încât să se conformeze cu noua Politică Comună în domeniul Pescuitului (PCP) a Uniunii Europene.

Modificările aduse de Executiv Ordonanţei de Urgenţă Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura vizează întărirea rolului administrativ al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), dezvoltarea acvaculturii, îmbunătățirea sistemului de inspecție, control și colectare date şi asigurarea unui sistem nou de acces la resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale.

„Astfel, ANPA va exercita, în numele statului, prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole și va concesiona terenurile pe care sunt amplasate acestea. Prin această măsură, peste 31.000 ha de terenuri aflate în domeniul public al statului pe care sunt amplasate amenajări piscicole vor fi introduse în circuitul productiv, ceea ce va asigura producţii suplimentare de peşte şi consolidarea siguranţei alimentare în România”, transmite Executivul.

De asemenea, se legiferează accesul inspectorilor piscicoli ai ANPA la unităţile de producţie din domeniul pescăresc, obligativitatea operatorilor economici din domeniul pescăresc de a furniza date de producţie, economice, precum și sancţionarea agenţilor economici care refuză sa furnizeze date sau obstrucţionează accesul pentru inspecţie şi control.

Ordonanța reglementează măsuri de protecţie şi conservare a resurselor acvatice vii, în baza unor planuri multianuale de management a resurselor acvatice vii exploatabile prin pescuit recreativ. Totodată, se stabilește o abordare ecosistemică a managementului pescăresc.

Celelalte modificări şi completări din actul normativ au ca scop alinierea legislaţiei româneşti la exigenţele reglementărilor UE privind sectorul pescăresc din statele membre. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii