Guvernul nu interzice magazinele de etnobotanice, dar impune vânzarea doar de produse omologate
Guvernul nu interzice magazinele de etnobotanice, dar impune vânzarea doar de produse omologateGuvernul a decis ca magazinele cu substanţe şi plante etnobotanice să fie obligate să comercializeze numai produse omologate de către ministerele de resort, urmând ca, în paralel, să fie intensificate acţiunile de control ale autorităţilor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Anul trecut, când Guvernul a intocmit o listă cu cele 36 de plante interzise la comercializare, nu i-a împiedicat pe patronii aşa-ziselor weed-shop-uri să găsească soluţii pentru ca afacerea să le meargă ca pe roate. Pe piaţă au apărut produse noi, care se pot comercializa şi în magazinele online.
"După ordinul acesta vor apărea câţiva, probabil firma noastră şi câteva firme care îşi vor permite să facă ce avem de gând să facem noi de acum încolo. Avem într-un laborator câteva produse, aşteptăm cam o lună de zile pentru a putea retrage marfa pe care o avem acum şi să o băgăm pe cea nouă", spunea, atunci, patronul unui magazin de vise.
Şi după apariţia acestei ordonanţe, însă,
sute de tineri au continuat să ajungă la spital în stare gravă, în urma
consumului de plante etnobotanice procurate fie de la magazine
specializate, fie achiziţionate de pe internet. Totodată, s-a
înregistrat o scădere a vârstei consumatorilor de astfel de substanţe.
În
aceste condiţii, medicii şi inspectoratele şcolare au solicitat
închiderea magazinelor care comercializează astfel de produse.
Unele
autorităţi locale din Capitală şi din ţară au decis deja interzicerea
magazinelor de vise, iar în urma controalelor mai multe magazine au fost
închise.
În ciuda avertismentelor, adolescenţii din Capitală consideră că etnobotanicele nu creează dependenţă şi nici nu provoacă efecte adverse care să le pună în pericol viaţa, potrivit unui focus grup iniţiat de Organizaţia Salvaţi Copiii România în mai multe şcoli şi licee, citat de NewsIn. Elevii au acces liber la etnobotanice, atât pe stradă, cât şi în mediul online, şi spun despre aceste substanţe că sunt accessibile ca preţ şi procedură de cumpărare, relevă aceeaşi cercetare.
Un grup de 67 de deputaţi PDL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale a depus, luni, la Parlament o iniţiativă legislativă privind interzicerea utilizării plantelor, substanţelor, preparatelor stupefiante, halucinogene, psihotrope în alte scopuri decât cele pentru care îşi dovedesc utilitatea practică.
Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- justice 16 Feb, 2011 21:53 intelegeti ca mafia pdl eba basescu eba dan diaconescu va ucide copii?putea sa se dea ordonanta de urgenta -articol unic -se interzice cu desavirsire comercializarea de substante psihotrope-si gata cu drogurile-se fac dosare penale farmacistilor ca vind medicamente de somn si astia boc basescu udrea gheara m aincu va omoara copii