Guvernul susține că OUG privind taxele și impozitele locale va fi adoptată săptămâna aceasta
Guvernul susține că OUG privind taxele și impozitele locale va fi adoptată săptămâna aceasta
Ordonanța de Urgență care lasă la decizia autorităților locale indexarea taxelor și impozitelor va fi adoptată în cadrul ședintei de Guvern de săptămâna aceasta, se menționează într-un comunicat de presă al Guvernului. Conform Executivului, actul normativ nu a fost adoptat în ședința de săptămâna trecută pentru că „președintele Traian Basescu nu a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare decât după desfășurarea ședinței de Guvern”.
Comunicatul de presă a
fost transmis ca urmare a solicitării fostului premier Emil Boc către premierul
Victor Ponta de a aproba această ordonanță de urgență.
Comunicatul Guvernului
"In legatura cu declaratiile profesorului de drept constitutional Emil
Boc, primar al municipiului Cluj, care solicita premierului Victor Ponta sa
adopte, de urgenta, ordonanta care da posibilitatea autoritatilor locale sa nu
indexeze cu 16 la suta taxele si impozitele locale, Biroul de presa al
Guvernului este abilitat sa faca urmatoarele precizari:
In sedinta de Guvern din data de 5 ianuarie 2013 a fost pregatit textul
Ordonantei pentru modificarea Codului fiscal in privinta taxelor si impozitelor
locale. Ordonanta nu a putut fi insa adoptata din cauza faptului ca
presedintele Traian Basescu nu a promulgat legea privind abilitarea Guvernului
de a emite Ordonante pe perioada vacantei parlamentare decat dupa desfasurarea
sedintei de Guvern. Mai mult, legea privind abilitarea Guvernului de a emite
Ordonante pe perioada vacantei parlamentare intra in vigoare la 3 zile dupa
data publicarii in Monitorul Oficial.
Din acest motiv, Ordonanta privind modificarea Codului fiscal in privinta
taxelor si impozitelor locale va fi adoptata in cadrul sedintei de Guvern din
aceasta saptamana".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp