Haşotti îi cere prefectului să spună de unde are bani de campanie Vezi ce a răspuns Palaz
Haşotti îi cere prefectului să spună de unde are bani de campanie: Vezi ce a răspuns PalazSenator Puiu Hașotti i-a adresat prefectului, într-un cotidian local, rugămintea de a răspunde public la întrebarea "cu banii cui își face campanie electorală pe tema Cazinoului". „Înainte de toate, constat în discursul domnului senator formulări de genul ‘cred că este chiar ilegal'. Ca reprezentant al unei camere legiuitoare nu te poți exprima dubitativ asupra legalității unei acțiuni, cu atât mai mult cu cât te manifești public. Dincolo de acest aspect, îl asigur pe domnul senator că toate acțiunile mele sunt perfect legale, inclusiv cea referitoare la Cazinou. Dacă se referă la publicațiile care s-au alăturat și susțin Campania Să redăm Constanței Cazinoul! sau la cartea de petiții, îl informez că Instituția Prefectului poate face multe lucruri în folosul cetățeanului cu fonduri puține, sau chiar fără cheltuieli, important este ca prefectul în funcție să știe să fie prefect cu adevărat, un bun manager, și nu un simplu funcționar pentru care poziția vremelnică pe care o ocupă este doar pentru a marca într-un CV o funcție mai mult decât onorantă, dar care obligă, în primul rând. Interpretez astfel de reacții la acțiunile mele și la vizibilitatea mea în sfera publică locală ca pe o neînțelegere sau necunoaștere, până acum, a rolului și poziției în administrație a funcției prefecturale. Omul sfințește locul, domnule senator, și suntem obligați de funcția pe care o îndeplinim să aducem un plus de valoare instituției pe care o conducem. Nu pentru campanie electorală flutură pe clădirea prefecturii cel mai mare drapel al României de pe o instituție publică din județul nostru și nici pentru campanie electorală nu-mi exercit atribuțiile de prefect așa cum prevede legea. Nu totul, în administrație sau în politică, se face doar pentru campanie electorală, domnule senator! Revenind la Cazinoul din Constanța, sunt dezamăgit să constat maniera derizorie în care tratați această problemă, probabil din obediență față de primarul Mazăre sau pentru a distrage atenția de la gravitatea situației. În plus, dezinformați opinia publică. Eu nu susțin în niciun fel vânzarea Cazinoului, nici chiar la vreun minister, căci valoarea sa este inestimabilă. Vreau să fie dat în folosință, restaurat și redat constănțenilor. Închei, spunându-vă că nu vă înțeleg frica de o eventuală candidatură a mea, dar constat că a devenit o obsesie a dvs. Vă atrag, însă atenția, că există în folclorul nostru o vorbă referitoare la frică. Vă las s-o ghiciți.", a declarat prefectul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp