HCM Constanţa a câştigat Memorialul "Zoran Kurtes"
HCM Constanţa a câştigat Memorialul "Zoran Kurtes"
Campioana României a câştigat toate cele trei partide disputate:
32-28 cu Jugovic Kac, 32-26 cu Ştiinţa Bacău şi 31-25 cu Vojvodina Novi
Sad. Pe locul secund s-a clasat Ştiinţa Bacău (37-32 cu Vojvodina Novi
Sad şi 34-30 cu Jugovic Kac), pe locul 3 s-a situat Vojvodina Novi Sad
(35-30 cu Jugovic Kac), iar pe ultimul loc s-a clasat Jugovic Kac
(Serbia). „Îmi este greu să vorbesc din postura de organizator al
acestui Memorial. Nici acum nu ne vine să credem că Zoran nu mai este
printre noi. Vom organiza mereu acest turneu, aşa cum am anunţat încă de
anul trecut, iar de anul viitor, acest Memorial va deveni tot mai
puternic. Vom invita şi echipe din Top 10 al Ligii Campionilor. Este un
turneu de suflet şi din acest motiv am insistat să participe două
formaţii din Serbia unde a mai activat Zoran. Invitasem la acest turneu
şi pe Pick Szeged, dar erau angrenaţi în altă acţiune", a declarat
directorul executiv al HCM, Nurhan Ali pe site-ul oficial al clubului.
Tot acolo, antrenorul secund Eden Hairi a vorbit despre tehnicianul sârb
ca despre un foarte bun prieten. „Colaborarea noastră nu a început
foarte bine, dar după ce fiecare am stabilit ce ne dorim de la celălalt,
Zoran mi-a devenit un foarte bun prieten ", a precizat Hairi.
Sursa: Adevarul.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp