Hotel din Mamaia, scos la vânzare, pe mercador.ro, cu 4,5 milioane de euro
Hotel din Mamaia, scos la vânzare, pe mercador.ro, cu 4,5 milioane de euro
20 Feb, 2014 03:05
ZIUA de Constanta
12354
Marime text
Potrivit anunţului postat pe mercador.ro, hotelul Alcor este amplasat în zona de nord a staţiunii Mamaia chiar la plajă.
Are o arhitectură deosebită, în forma de două arcuri de cerc, astfel încât din fiecare balcon să se vadă plaja şi marea.
Complexul este structurat astfel:
A) parterul cu o suprafaţă de 3000 mp este dedicat exclusiv facilităţilor:
- restaurant cu terasă;
- pizzerie şi cafe-bar cu terasă;
- săli de conferinţă cu terase;
- recepţie şi lobby generos;
- spaţiu comercial;
- spaţiu dedicat jocurilor recreative: biliard, tenis de masă, loc de joacă pentru copii.
B) de la etajul 1 la etajul 5 sunt situate cele 120 de camere şi apartamente:
- 105 camere duble;
- 5 camere triple;
- 10 apartamente;
Toate camerele şi apartamentele au balcoane individuale şi dispun de băi proprii.
Sunt dotate cu tv color, telefon, minibar. În luna iunie 2013 s-a finalizat execuţia unei instalaţii electrice noi pentru aer condiţionat ce acoperă integral necesităţile hotelului. Acum exista un număr suficient de aparate montate: 96 de unităţi AC.
C) în continuarea hotelului la etajul 1 se află un spaţiu multi-funcţional cu terasă generoasa spre mare, având o suprafaţă de 525mp. Acesta dispune de dublu acces din parcarea hotelului şi dinspre mare.
Complexul beneficiază de 3 lifturi şi 3 scări de acces.
Dispune de o centrala termică profesională pe gaz, complet automatizată.
Câteva date din cadastru:
- etajele 1, 2, 3, 4 şi 5 au o suprafaţă de 1.020 mp/etaj;
- suprafaţa construită totală a complexului este de 8.625 mp;
- suprafaţa terenului aferent complexului este de 4.200 mp incluzând parcarea.
Hotelul dispune de o plajă cu o suprafaţa de 4.000mp.
Plaja Alcor White Beach este amenajată cu zona de şezlonguri şi umbrele, Beach-Bar , zone de joacă şi sporturi de plajă.
Întrucât mulţi din clienţii hotelului şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona un apartament şi al amenaja la standarde superioare, a fost elaborat un proiect de extindere şi transformare a complexului hotelier actual, într-un complex de 5 stele tip apartaments & hotel. Amplasarea, arhitectura, suprafeţele foarte generoase atât a facilităţilor cât şi camerelor corespund solicitărilor unui complex de 5 stele.
Potrivit anunţului de pe mercador.ro, preţul de vânzare al hotelului este de 4,5 milioane de euro, negociabil.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii