Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:41 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hotelierii de pe litoral ”Dacă vrem turişti, trebuie să investim”

ro

31 Jul, 2011 15:37 1320 Marime text

După un debut de sezon "trist" pentru hotelierii de pe litoral, cu încasări care, în multe cazuri, au fost şi cu 30% mai mici faţă de perioada similară a anului trecut, jumătatea lui iulie a adus o revenire, gradul de ocupare înregistrând, în prezent, o creştere de 15-30%, informează capital.ro. Dar nu este o situaţie generală. "Cei care au făcut investiţii au încasări mai mari, iar ceilalţi, care nu au reuşit să ţină pasul, sunt ocoliţi de turişti. Pe de altă parte, investiţiile nu valorează nimic dacă destinaţia nu este dorită", spune Nicu Bucovală proprietarul hotelului Tomis din Mamaia şi preşedinte al Asociaţiei Patronale din staţiune. Potrivit lui, în Mamaia se lucrează deja la o rebrandurie - "Revenim la sigla Perla litoralului" -, dincolo de faptul că Mamaia nu se poate compara cu celelalte staţiuni când vine vorba de investiţii. În cazul hotelului pe care îl deţine, gradul de ocupare are o creştere de 20%, comparativ cu anul trecut. "Vom continua investiţiile în două piscine exterioare, saună, tunel de legătură cu hotelul, modernizare restaurant. Este vorba de 300.000 euro. Începem la finele lui septembrie", explică el.

Un alt mare investitor de de litoral este preşedintele Patronatului Industriei Hoteliere Marea Neagră, Ciprian Constantinescu, care deţine hotelurile de trei stele Delta din staţiunea Jupiter şi California din Cap Aurora, în total circa 450 camere. "Vorbim, la general, de o creştere de 10-12% a gradului de ocupare faţă de perioada similară a anului trecut. În cazul nostru, creşterea este de aproape 30%, suntem cu vânzările oprite până în a doua parte a lunii august. Adică, am vândut tot până atunci", spune el. Dar, în acest caz, şi cheltuielile cu publicitatea au crescut cu 50%, pe toate canalele media.

În plus, Constantinescu a luat în chirie pe mai mulţi ani teatrul de vară din Jupiter, investiţiile urmând să ajungă la câteva sute de mii de euro. "Am adus Metropolis, Nottara, Odeon. Am avut concerte cu Loredana, Tudor Gheorghe, spectacole pentru copii", detaliază el. Prin urmare, mizează anul acesta pe o creştere a veniturilor, mai ales comparativ cu 2009, când scăderea a fost semnificativă. "Mai departe, ne dorim să facem şi un centru SPA pe malul mării, printr-o investiţie de circa un milion de euro", adaugă el.

De altfel, acesta este şi secretul atragerii unui număr mai mare de turişti: investiţiile şi diversificarea ofertei. "La bulgari sunt hoteluri şi cu 200 euro pe noapte, cu servicii impecabile, un all inclusive imbatabil. La noi sunt nouă hoteluri all inclusive pe tot litoralul, iar la ei numai în Albena sunt în jur de 40", explică Traian Bădulescu, consultant turism. Însă, avantajul ar fi că pe litoralul românesc se găseşte, încă, un preţ relativ scăzut pentru românii care nu îşi permit o vacanţă în Bulgaria. "Mulţi turişti merg, în continuare, la două stele - în Venus, de exemplu - cu 140 euro camera, şase nopţi. Bineînţeles, în condiţii de două stele. Pe litoralul bulgăresc, şase nopţi la trei-patru stele pot fi cumpărate şi cu 350 euro pe cameră, all inclusive", mai spune Bădulescu.

Din punctul de vedere al unei agenţii de turism, lucrurile sunt relativ similare: încasări mici la început de sezon, revenire în perioada de vârf. "Anul acesta s-ar putea să ajungem la acelşi rezultat ca în 2010 când vorbim de venituri, mai ales că solicitări pentru litoral sunt multe", crede Adrian Voican, director general al Bibi Touring. Potrivit lui, în România, peste un milion de turişti merg în vacanţă pe litoral, ceea ce înseamnă "mult", având în vedere că în Bulgaria merg în jur de 200.000, în Grecia la fel, iar în Turcia, unde e mai scump, circa 100.000 de turişti români.

www.capital.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii