Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:33 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Băsescu „I-aș fi cerut capul lui Atanasiu, indiscutabil”

ro

12 May, 2015 22:07 1981 Marime text
 
În cadrul unui interviu, fostul președinte Traian Băsescu a comentat situația în care se află noul PNL în momentul de față, ca urmare a apariției în spațiul public a unor stenograme în care Teodor Atanasiu aducea acuzații grave vechiului PDL.

„Am mai trecut prin relația cu liberalii. Aduceți-vă aminte ce efort politic uriaș am făcut ca să pot să-i dau lui Călin Popescu Tăriceanu mandatul de prim-ministru, nu? Pierduse alianța, alegerile și totuși m-am implicat în negocieri pentru crearea unei majorități să-i pun un mandat de prim-ministru în mână. Ce făcea după câteva luni? Scria bilețele „intervino la Parchet”, pe urmă suspendarea președintelui, pe urmă dat afară chiar PD care s-a dus să fuzioneze cu ei din Guvern. Deci, în liberali nu trebuie să ai încredere, aceasta este părerea mea”, a spus Traian Băsescu pentru PSNews.

Întrebat ce atitudine ar fi luat în acest context, dacă era lider al PDL, fostul șef de stat a declarat tranșant: „i-aș fi cerut capul lui Atanasiu, indiscutabil”.

„Nu, și eu aș fi încercat să calmez lucrurile pentru că, ce să faci acum, să spui, după ce te-ai dus cu traista în băț luați-mă și pe mine în istoria voastră? Acum ce să fac? Nu mai vreau în istoria aia și am ieșit afară? Nu mai. Trebuiau calmate lucrurile. Dar i-aș fi cerut capul lui Atanasiu, indiscutabil”, a mai spus Băsescu.

Fostul președinte a subliniat faptul că Vasile Blaga trebuie să treacă peste acest moment.

„Trebuie să treacă. Acum discutăm pragmatic. Astfel de incidente probabil că se vor mai și repeta chiar dacă vor ajunge sau nu în spațiul public, dar liderii PDL, cine crede că sunt niște naivi pe care o să-i învârtă pe degete, se înșeală. Deci, sunt oameni cu experiență politică și convingerea mea este că ce a făcut Atanasiu acum, cu asistența doamnei Gorghiu, care și ea, fără să spună direct, lăsa de înțeles că are dreptate Atanasiu, nu se mai poate repeta. Nu-i văd pe liderii PDL înghițind a doua oară un asemenea afront”, a mai spus Băsescu.



Sursa: B1 TV

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii