Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

I se cere demisia Premierul Cameron, afectat de scandalul ”Panama Papers”

ro

09 Apr, 2016 21:31 2246 Marime text
 
Sute de persoane au protestat astăzi în centrul Londrei și au cerut demisia premierului britanic David Cameron. Este vorba de scandalul "Panama Papers", care a explodat zilele trecute. Cu pancarte și pălării de paie (așa-numitele Panama hats), sute de manifestanți s-au strâns în fața reședinței oficiale a premierului, la Downing Street 10, pentru a cere demisia politicianului conservator după ce acesta a recunoscut că a deținut acțiuni la firma offshore a tatălui său, decedat în 2010. Unul dintre protestatari a afișat un purceluș de carton, vopsit în roz, iar pe râtul purcelului era lipită o fotografie cu Cameron.
 
"Cameron trebuie să plece", "Nu te mai credem. Demisionează, Cameron!", "Afară, afară Cameron!" sau "Ceea ce se întâmplă în Panama nu rămâne în Panama" - au fost câteva dintre mesajele scrise pe pancartele purtate de protestatari, în timp ce numeroși agenți de ordine stabiliseră un dispozitiv consistent de securitate și blocaseră intrarea în clădire.
 
Premierul britanic se afla foarte aproape de locul în care se desfășura protestul, într-un hotel din cartierul Covent Garden unde ținea un discurs în fața susținătorilor săi conservatori. Pentru a mai calma spiritele, Cameron a promis că-și va face publică declarația de avere din ultimii ani, pentru că dorește să fie "transparent", potrivit agerpres.ro.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii