Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ia uite, aici, Radu Mazăre! Flyboard, meserie nu alta. Imaginea nu este de la Mamaia

ro

22 Jul, 2014 03:14 2753 Marime text
radu mazare flyboardAnul trecut, Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, lansa vestea că a încercat noi senzaţii.

Atunci, edilul-şef a experimentat un FlyBoard (aparat acvatic care permite propulsia aeriană, dar şi subacvatică, până la o înălţime sau adâncime de maximum zece metri). Mazăre a petrecut o oră pe apă cu noul echipament, iar la final s-a declarat satisfăcut (foto sus).

„Este pentru prima dată când folosesc FlyBoard. E un joc foarte interesant. Trebuie să învăţ şi săriturile. Următoarea etapă e să-mi pun jet-uri şi la mâini”, spunea Mazăre, care a anunţat că îşi va achiziţiona un asemenea aparat, a cărui folosire la Mamaia costă 350 de lei jumătatea de oră.
Nu ştim dacă s-a mai perfecţionat sau nu. Nici nu ştim dacă şi-a achiziţionat un asemena aparat.

Interesant este că astăzi am dat, din întâmplare, peste o imagine, chiar de azi, din telegraph.co.uk.
Prestigioasa publicaţie prezintă un „călăreţ pe apă”, chiar în timpul unei competiţii în oraşul-port Busan din Coreea de Sud. (foto jos).
Priviţi, aici, salt de excepţie. Meserie, nu altceva.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii