Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:35 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ilie Carabulea, arestat din nou în dosarul ASF-Carpatica

ro

08 May, 2015 19:31 1747 Marime text
 
Judecătorii de la Curtea de Apel București au admis, azi, cererea procurorilor DNA de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv pentru 30 de zile în cazul omului de afaceri Ilie Carabulea, trimis în judecată în dosarul ASF-Carpatica. Decizia instanței nu este definitivă.
 
Ilie Carabulea a mai stat în arest preventiv, în perioadele martie — iunie 2014 și iulie — decembrie 2014, el fiind apoi plasat în arest la domiciliu, după care i-a fost impus control judiciar. Motivul pentru care procurorii cer rearestarea lui Carabulea este faptul că acesta a încălcat mai multe obligații impuse de instanță atunci când s-a dispus controlul judiciar.
 
Potrivit DNA, după ce, în februarie 2015, instanța a decis ca Ilie Carabulea să fie judecat sub control judiciar, acesta a continuat să determine diverse persoane, prin fapte cu efect vădit intimidant, să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase în cadrul procesului aflat în curs de judecată la Curtea de Apel București, și prin exercitarea în continuare a unor acte de administrare, în cadrul unor societăți comerciale.
 
Procurorii susțin că aceste demersuri aveau rolul de a convinge acele persoane că Ilie Carabulea este mai presus de lege, că poate încălca oricând hotărârile instanței, convingându-le astfel că finalitatea procesului penal va fi una favorabilă acestuia.
 
"De asemenea, a urmărit ca persoanele ce aveau calitatea de martori în procesul penal să fie descurajate în a declara adevărul în fața instanței de judecată, în acest sens dispunând chiar rezilierea contractului de muncă al unui angajat. În demersurile sale, acesta a fost sprijinit de diverși angajați ai firmelor pe care le deține direct sau indirect", mai spune DNA.
 
Astfel, în intervalul februarie — martie, Ilie Carabulea a încălcat cu rea-credință restricțiile instituite de instanță, respectiv a intervenit în administrarea activității economice a SC Atlassib SRL (în cadrul căreia deținea, la momentul încălcării interdicțiilor, un număr majoritar de părți sociale), în administrarea activității SC Carpatica Asig SA (unde acționar majoritar este Atlassib SRL) — societate trimisă în judecată în dosarul ASF-Carpatica, precum și în administrarea activității SC Star Motors SRL (unde Ilie Carabulea are calitatea de asociat semnificativ).
 
Ilie Carabulea a fost trimis în judecată în aprilie 2014, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență, dare de mită, folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals.
 
Sursa: realitatea.net

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii