În cazul vânzării terenului de sub Cazino Mazăre se declară victimă a statului român pe care îl va da în judecată
În cazul vânzării terenului de sub Cazino: Mazăre se declară victimă a statului român pe care îl va da
10 Oct, 2014 12:35
ZIUA de Constanta
2935
Marime text
Primarul Radu Mazăre a declarat în urmă cu scurt timp, în cadrul unei conferinţe organzate la sediul Primăriei, că: "Eu sunt deja o victimă a statului român pentru această dublă cercetare. De luni dau statul în judecată pentru că mă anchetează paralel pentru acelaşi lucru aceeaşi instituţie a statului".
Radu Mazăre a precizat că este vorba despre vânzarea terenului de sub Cazino, pentru care este cercetat că a vândut domeniul public al statului, creând un prejudiciu de 30 de milioane, acuzaţie pentru care a fost trimis în judecată în 2008 şi pentru care procurorii din Constanţa l-au anunţat, în data de 6 iunie anul curent, că îl cercetează pentru stabilirea cu intenţie, pentru jumătate din terenul vândut, a unui preţ diminuat.
Terenul a fost vândut către două societăţi, a mai spus edilul.
"Am devenit o obsesie pentru poliţia politică de la DNA. Face nişte încălcări flagrante ale drepturilor omului", a mai afirmat Mazăre.
Edilul susţine că doi procurori, unul de la DNA Constanţa, unul de la DNA Bucureşti, îl anchetează în dosare diferite pentru acelaşi lucru: vânzarea terenului de la Cazinoul din Mamaia.
Ediul a precizat că intenţionează să ajungă la CEDO în acest caz.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- constantean 13 Oct, 2014 10:34 da ma radule , nu vor ma astia sa vada cit de cinstit si corect esti. Cum sa nu poti face tu tot ce vreipentru oras? Sa te dai cu zmeul, sa-ti faci armata de pitipoance si de care alegorice