Incendiu în zona economică a Deltei Dunării
Incendiu în zona economică a Deltei Dunării
Potrivit informaţiilor furnizate de agenţia Agerpres, în zona economică a Deltei Dunării a izbucnit astăzi un incendiu, fiind primul eveniment de acest gen care a avut loc de la începutul iernii, fiind sesizat de reprezentanţii Gărzii de Mediu a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Conform sursei citate, comisarul şef al Gărzii de Mediu a ARBDD, Costel Ifrim, a declarat astăzi pentru ziariştii de la Agerpres că sesizarea a fost primită din partea unor turişti şi incendiul a fost de amploare mică.
"El a fost înregistrat în zona economică, nu în cea protejată. Noi nu avem oameni în apropiere, iar până când să mobilizez personalul nostru am fost informaţi că incendiul s-a stins", a menţionat Costel Ifrim. O echipă a Gărzii de Mediu a ARBDD va verifica mâine sesizarea primită din partea turiştilor, pentru a constata dacă focul a afectat şi zona protejată. "Deocamdată nu putem şti care sunt acuzele acestuia. Este posibil ca incendiul să fi fost provocat de localnicii care dau foc anual în această perioadă vegetaţiei stuficole. Dar este posibil ca incendiul să fi fost provocat de braconierii care doresc ca astfel să gonească vânatul în bătaia puştii", a precizat comisarul şef, Costel Ifrim.
În aceast interval de timp, ţintele braconierilor sunt raţele sălbatice şi porcii mistreţi, însă există şi cazuri în care în bătaia puştilor braconierilor ajung şi specii rare, incendiile provocate intenţionat putând să afecteze şi habitatele acestor specii. Reamintim că, în Delta Dunării, vânătoarea este interzisă deoarece guvernatorul ARBDD, Liviu Mihaiu, a refuzat să semneze autorizaţiile de vânătoare, conform legii în vigoare, susţinând că actul normativ încalcă unele articole ale legii privind înfiinţarea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp