UPDATE Incendiu la 23 August. Maşina unei tinere a luat foc. S-a deschis o anchetă
UPDATE: Incendiu la 23 August. Maşina unei tinere a luat foc. S-a deschis o anchetă
15 Sep, 2014 01:30
ZIUA de Constanta
2318
Marime text
Un autoturism parcat a luat foc, ca din senin, în comuna 23 August, pe strada Horia Aramă.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea intervin, în aceste momente, pentru a preveni extinderea focului şi la imobilele din apropiere, mai ales că bate destul de tare şi vântul.
UPDATE, ora 9.39:
Autoturismul a ars în proporţie de 60%. Focul a fost stins de pompierii de la Staţia din Tuzla. O autospecială cu un număr de şapte subofiţeri a intervenit pentru stingerea incendiului. Din câte se pare în autoturismul ce aparţine unei tinere a fost găsită o sticlă cu benzină. Nu este exclus ca focul să fi fost pus intenţionat. În acest sens, oamenii legii au deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină printr-un apel la numărul 112, primit noaptea trecută la ora 1.07.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii