Info-sud-est.ro Elie Wiesel. „Noaptea“ memoriei umanității

Pe 2 iulie ne-am despărţit de Elie Wiesel.
 
În „Noaptea” sa, un scurt roman autobiografic, tradus în multe dintre limbile pământului, ne propunea unul dintre cele mai importante jocuri cu conştiinţa: ameninţările asupra uitării: „Dacă martorul s-a străduit şi a ales să depună mărturie, a făcut-o pentru tinerii de azi, pentru copiii care se vor naşte mâine: nu vrea ca trecutul lui să devină viitorul lor”.
 
A plecat dintre noi cu discreţie deşi, dacă ai răbdare să urmăreşti, aproape nu există voce importantă care să nu-i fi anunţat îndepărtarea. Căci, în cele din urmă, Elie Wiesel nu este un simplu supravieţuitor al Holocaustului ci spiritul care a ales să nu tacă, să nu obosească vorbind despre oroare, să ţină deschisă rana cumplită pentru a nu reveni boala fără egal a secolului trecut, scrie info-sud-est.ro.
 
S-a născut în România, la Sighetu- Marmaţiei, în 1928, într-o familie de evrei, într-un loc care a devenit, în perioada comunistă, simbol al martiriului eroilor idealurilor libertăţii şi bunei cuviinţe sociale. Memorialul Sighet, apărut pe inventarul torturilor şi crimelor petrecute în lagărul totalitar din oraş, se străduieşte să ţină trează amintirea unui regim torţionar. Nu există, însă, nicio reconstituire a unei alte crime: ghetourile din al Doilea Război Mondial. „Locuitorii din oraşul meu îi ajutau pe cei săraci, dar nu-i iubeau deloc” scria Elie Wiesel. Astăzi, locurile acestea din Maramureş sunt promovate drept destinaţii turistice cu o inconfundabilă amprentă de tradiţie populară şi de civilizaţie, ca unul dintre ultimele locuri ale unui Paradis pierdut.
 
Pierderea unei jumătăţi din Transilvania, în vara anului 1940, în favoarea Ungariei, a stabilit şi evoluţia ulterioară a unei mari conştiinţe mondiale: Sighetul a intrat sub administraţie ungară şi a avut de-a face cu politica oficială de Holocaust a autorităţilor de la Budapesta. Nu ştim dacă lucrurile s-ar fi petrecut similar într-o istorie factuală: guvernul lui Ion Antonescu a stabilit, şi el, lagăre şi provincii desemnate drept închisori ale morţii pe motive rasiale cu argumente şi explicaţii de natură politică. Pentru că, nu-i aşa, cedările teritoriale din 1940 nu puteau fi aruncate pe seama venalităţii clasei politice, a indiferenţei administraţiei şi a lipsei cronice de proiecte de ţară ci, mai simplu, pe simpatiile bănuite pentru bolşevism ale comunităţilor de evrei.
 
Continuarea pe info-sud-est.ro