Info-sud-est.ro Laura Ștefan - „Radu Mazăre este campion la tergiversarea dosarelor"

Laura Ștefan (foto-freedomhouse.ro) este coordonatorul activităților anticorupție la Expert Forum, expert internațional al Comisiei Europene, PNUD, OECD și al altor organizații internaționale în domeniile reformei justiției, combaterii corupției și spălării banilor. Între 2005 și 2007 a fost director în cadrul Ministerului Justiției, responsabilă de politicile anticorupție. A elaborat și a susținut adoptarea legislației anticorupție și de integritate. Laura Ștefan a absolvit LLM (Masters of Law), Universitatea Cambridge, Marea Britanie, în perioada 2003-2004, scrie info-sud-est.ro.
 
•„Decizia CCR referitoare la abuzul în serviciu nu are niciun efect asupra dosarelor“
•„Românii spun că susțin lupta anticorupție în proporție de peste 60% și, în același timp, votează primari care au probleme de integritate“
•„Într-o democrație, tot ce contează este populația activă, populația care merge la vot“
•„E paradoxal că dosarul domnului Mazăre, după 11 ani, nu are nici măcar o soluție de primă instanță“
•„Mi se pare, până la urmă, că Radu Mazăre pune în discuție credibilitatea procedurilor judiciare“
•„Uitându-ne la dosarele penale instrumentate de DNA, nu pare că în România corupția scade“
•„Faptul că nimeni nu se mai poate considera protejat și că oricine încalcă legea riscă să plătească pentru asta definesc o schimbare de paradigmă în România“
•„Cred că dosarul Revoluției este o mare ratare a sistemului judiciar din România, o ratare primordială care ne afectează pe termen lung“
•„România n-a reușit să-și facă un pic de curățenie în trecutul recent“
•„O să ne urmărească, în anii care vin, faptul că n-am lămurit niciodată cât, cum, câți și cine a participat la tot sistemul acesta represiv condus de Securitate și Partidul Comunist“
 
ISE: Cum comentați decizia Curții Constituționale a României referitoare la abuzul în serviciu și ce efecte va avea această decizie în cazul dosarelor aflate în desfășurare?
 

Laura Ștefan: Trebuie spus de la bun început că decizia CCR în privința abuzului în serviciu este o decizie prin care articolele care incriminează abuzul în serviciu sunt declarate constituționale. În acest caz, articolele respective rămân în fondul activ al legislației, rămân în vigoare. Nu ne aflăm în ipoteza în care Curtea Constituțională declară neconstituțional un articol și este nevoie de intervenția Parlamentului pentru a înlocui formulările considerate deficitare de către Curtea Constituțională. Așadar, prin efectul direct al deciziei Curții Constituționale, articolul respectiv rămâne în vigoare în înțelesul, în interpretarea pe care Curtea Constituțională a dat-o acelei sintagme – „exercitarea în mod defectuos“ -. Exercitarea în mod defectuos înseamnă exercitarea cu încălcarea legii, da? Ce efect va avea asta asupra dosarelor care sunt încheiate sau care sunt în curs? Majoritatea dosarelor, cvasi-totalitatea dosarelor din practica judiciară care au fost construite pe infracțiunea de abuz în serviciu aveau o componentă importantă de identificare a normelor juridice conținute de legi care au fost încălcate pentru comiterea acelui abuz în serviciu. Deci, atâta timp cât aceste dosare s-au construit pe încălcări evidente ale legislației, această decizie a Curții Constituționale nu are nici un efect asupra lor. Pentru acele cazuri ipotetice, pentru că în acest moment nu știm să existe așa ceva, dar nu e nimic exclus, în care nu putem identifica o normă din legislația primară care a fost încălcată, evident, decizia Curții Constituționale va avea un efect, în sensul în care acele dosare nu vor merge mai departe.
ISE: În actualele alegeri locale, în multe localități și orașe ale țării au câștigat candidați cu dosare penale. Ce denotă acest lucru? Vorbim de o lipsă de educație a electoratului sau putem vorbi și de o uzură a fenomenului DNA?
 
L.Ș.: E o întrebare interesantă și cred că explicații pot fi multe, însă din păcate n-a studiat nimeni la modul profesionist această întrebare, care mie mi se pare foarte importantă. Părerea mea, fără să fi făcut analize sociologice pe acest fenomen, este că trăim într-o deplină disonanță cognitivă. Românii spun că susțin lupta anticorupție în proporție de peste 60% și, în același timp, votează, cei care ies la vot, pentru că și asta este important de spus, cei care ies la vot votează primari care au probleme de integritate. E adevărat că nu peste tot primarii cu probleme de integritate au câștigat alegerile. Vedeți cazul domnului Pendiuc la Pitești, cazul domnului Vanghelie la București. Însă este un pic deconcentrant să vezi scoruri atât de mari la oameni care se află în arest preventiv în momentul alegerilor. Se spune adesea că nu toată lumea iese la vot și că scorurile pe care le vedem la alegerile locale nu sunt relevante pentru întregul context românesc pentru că, nu-i așa, prezența la vot nu a fost foarte mare. Din păcate, într-o democrație tot ce contează este populația activă, populația care merge la vot. Ce cred și ce își doresc oamenii care stau acasă nu știm și nici nu contează, din nefericire. Iar un alt lucru este că, mă rog, e foarte facil să spui că susții lupta anticorupție, când ești întrebat în cadrul unui sondaj de opinie. Mai complicat este să faci lucruri concrete pentru a susține această luptă.
ISE: La Constanța există două cazuri – Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu –, ale căror dosare în instanță sunt tergiversate prin diferite metode. De exemplu, dosarul retrocedărilor a împlinit 11 ani. Cum credeți că se va termina acest „război psihologic“ între cei doi și magistrați?
 
L.Ș.: Domnul Mazăre este campion, într-adevăr. Cred că este cel mai vechi dosar la acest nivel din țară. Vorbesc despre acuzații de o asemenea amploare și despre oameni aflați în funcții importante. Nu știu dacă este un război psihologic. Este cu siguranță o luptă procedurală între acuzare și apărare. E inexplicabilă, inexplicabilă această durată fenomenală a proceselor, în condițiile în care în aceeași țară, în România, au fost finalizate dosare mult mai complicate decât acestea, implicând oameni care s-au aflat în funcții mult mai importante din stat. E paradoxal că dosarul domnului Mazăre, după 11 ani, nu are nici măcar o soluție de primă instanță. Și foarte greu de explicat. Foarte greu de explicat. Riscul cel mai mare în privința acestor dosare nu mi se pare de ordin psihologic, mi se pare că este cel al prescripției. Și cred că asta se încearcă. Vom vedea dacă se va și reuși. Eu cred că nu e corect pentru nici una dintre părți. Dacă domnul Mazăre este nevinovat în acest dosar, ar trebui să primească o soluție într-un termen rezonabil, în care să i se spună că este nevinovat. Dacă este vinovat, va trage de timp la infinit prin tot felul de tertipuri, dispunerea de expertize în valuri, spre exemplu. Mi se pare până la urmă că pune în discuție credibilitatea procedurilor judiciare.
ISE: În cazul domnului Nicușor Constantinescu, considerați că acțiunile și declarațiile dumnealui din ultima perioadă pot fi catalogate ca presiuni asupra Justiției?
 

L.Ș.: Cred că într-un stat matur ar trebui să înțelegem că oamenii care au probleme cu Justiția vor fi nefericiți și vor avea tot felul de poziționări agresive față de judecători și procurori. Nu spun că acesta este un lucru bun sau că ar trebui încurajat. Cu siguranță că e neplăcut și cu siguranță că toți ne-am dori să trăim într-o țară în care discursul să nu ajungă la astfel de niveluri, însă ceea ce e de așteptat sau previzibil în cazul unei persoane cu probleme atât de grave cu Justiția penală din România iese un pic din limitele normalului. CSM, după cum ați văzut, de foarte multe ori reacționează și atenționează persoanele care au comentarii mult prea agresive față de Justiția română, că se depășesc anumite limite. Dar nici această lege care permite CSM să facă astfel de atenționări nu conține suficiente instrumente directe prin care CSM să poată să oprească astfel de comportamente. Deci, până la urmă, cred că nu ne rămâne decât să ne întărim, inclusiv din perspectiva acceptării unor comentarii destul de neplăcute din partea celor care se află la ananghie.
ISE: De curând, CEDO a dat o decizie în ceea ce privește mediatizarea arestării unor înalți funcționari publici și a considerat acest aspect ca fiind un tratament degradant. Credeți că acesta este un precedent care va fi preluat și folosit de inculpații din România? Cât de mult va suferi imaginea DNA în cazul unui val de „reabilitări“ la CEDO?
 
L.Ș.: Trebuie spus de la început că CEDO nu reabilitează. Poate să dea hotărâri prin care poate să constate că au existat încălcări ale unor anumite drepturi în contextul unor proceduri penale. N-aș vrea să speculez cu privire la ce s-ar putea întâmpla în cazul unei eventuale solicitări din partea inculpaților români la CEDO, care ar fi încununate de succes. Dar dacă mă întrebați dacă inculpații români vor folosi această hotărâre pe care CEDO a dat-o în cazul Bulgariei, răspunsul este cu siguranță da. Și îi și auzim invocând cu mare aplomb această hotărâre. Până la urmă, hotărârile CEDO, chiar dacă sunt date pentru anumite țări, au un impact general asupra tuturor statelor care acceptă jurisdicția CEDO. Vom vedea ce se întâmplă și în practica românească, dar evident că inculpații vor încerca să folosească absolut orice fel de mecanism care pare să le dea dreptate pe anumite aspecte.
ISE: În cazul unor decizii ale CEDO în ceea ce privește România, cine se va face vinovat? DNA? Presa? Mediul politic?
 
L.Ș.: E greu de speculat cine este vinovatul în condițiile în care noi nu avem nici măcar o sesizare către CEDO pe aceste aspecte, cu atât mai puțin o hotărâre din partea CEDO care să ne spună dacă au fost identificate încălcări și dacă da, care sunt acelea. Părerea mea este să așteptăm momentul la care vom putea discuta despre lucruri ceva mai concrete în această chestiune.
ISE: Cum apreciați gradul de corupție al clasei politice de astăzi comparativ cu momentul în care Direcția Națională Anticorupție și-a început activitatea?
 
L.Ș.: Uitându-ne la dosarele penale instrumentate de DNA, nu pare că scade corupția. Dar cred că e o percepție înșelătoare pe care o avem, pentru că ceea ce vedem noi în acele dosare de fapt este performanța anticorupției în România. Nu neapărat câtă corupție există în România. Eu cred că România se schimbă în bine și cred că inclusiv campaniile anticorupție din ultimii ani au avut un rol important în această schimbare. Deci cred că dacă ne uităm la clasa politică din România lui 2016 probabil vedem o clasă politică ceva mai puțin sigură pe ea atunci când se înfruptă din resursele publice, decât era clasa politică a anilor 2000. Repet, dosarele penale ale DNA nu par a ne încuraja, pentru că sumele vehiculate sunt din ce în ce mai mari, prejudiciile cauzate sunt din ce în ce mai mari. Totuși cred că simplul fapt că se instrumentează dosare penale pe așa ceva, că nimeni nu se mai poate considera protejat, că oricine încalcă legea riscă să plătească pentru asta, cred că toate aceste lucruri definesc o schimbare de paradigmă în România. Acum depinde de noi să păstrăm această paradigmă în ființă și în următorii ani. Și asta se face, dacă tot vrem să ajutăm noi cetățenii simpli lupta anticorupție, pentru că trebuie spus că lupta anticorupție nu-i a noastră, adică nu noi o facem. Știți, suntem ca în fața televizorului, susținând echipa națională. Nu noi jucăm pe teren, chiar dacă am vrea să ne pliem pe toate succesele și să considerăm că toate înfrângerile sunt ale echipei națioanale, nu ale noastre. Lupta anticorupție se duce de către structurile care au asta ca menire. Dacă noi vrem să ajutăm ar trebui să ieșim la vot, ar trebui să ne implicăm în proiecte civice, ar trebui să începem cu noi prin simplul fapt de a nu mai da șpagă. Nu e atât de greu. Se poate trăi și fără șpagă.
ISE: Puteți comenta epopeea dosarului Revoluției?
 
L.Ș.: Da, din păcate sunt alții mult mai bine plasați decât mine să vorbească despre acest dosar. Cred că este o mare ratare a sistemului judiciar din România. Și cred că e o ratare primordială care ne afectează pe termen lung. Pentru că n-am reușit, și nu numai prin dosarele penale, România n-a reușit să-și facă un pic de curățenie în trecutul recent. Nici atunci când vorbeam de colaborarea cu fosta Securitate și, iată, nici atunci când vorbim despre Revoluție și mineriade. Și cred că asta afectează dezvoltarea armonioasă a unei țări și mai ales dezvoltarea în paradigma statului de drept. Atunci când închizi ochii și spui „păi mergem mai departe, chiar dacă n-am lămurit toate lucrurile esențiale cu privire la o etapă din formarea noii Românii“, dacă acceptăm că există o nouă Românie, treaba asta o să ne urmărească în anii care vin, așa cum ne urmărește faptul că n-am lămurit niciodată cât, cum, câți și cine a participat la tot sistemul acesta represiv condus de Securitate și Partidul Comunist. Deci, da, poate că am așteptat prea mult. Până la urmă, România a trebuit să facă două lucruri în paralel: să formeze sistemul judiciar și să rezolve marile probleme ale țării prin intermediul sistemului judiciar. Observați și în discuțiile noastre, și în discuțiile publice din ultimele zile, oamenii au speranțe complet disproporționate de la sistemul de justiție penală din România. Adică tot ce nu merge în celelalte sectoare, sperăm să fie rezolvat de către sistemul judiciar românesc, cu precădere cel de Justiție penală. Ori asta este foarte greu. Pentru că nici un stat nu-și permite să folosească instrumentele de Justiție penală pentru a rezolva chiar toate problemele. Și-atunci apar și dezamăgiri, apar și neputințe, pentru că, mă-ntreb, dacă sistemul judiciar al anilor `90 era capabil să gestioneze ceva cu eficiență. Dar acum suntem în 2016 totuși și rămânem cu tristețea unor întrebări care n-au primit niciodată un răspuns, nici măcar parțial.

ISE: Sunteți optimistă în ceea ce privește rezolvarea acestui dosar?
 
L.Ș.: Eu sunt o persoană destul de pesimistă din fire. Dar sper ca viitorul să dovedească faptul că n-am avut dreptate.

Sursa  info-sud-est.ro.