Intalnire Obama - Basescu, la Praga
Intalnire Obama - Basescu, la PragaPreşedintele american, Barack Obama, se va întâlni la Praga cu lideri din mai multe ţări din Europa Centrală, în cadrul unei ceremonii de semnare a noului tratat START, prevăzută pentru 8 aprilie, a anunţat joi agenţia CTK.
Obama va avea o întrevedere cu Traian Băsescu şi cu premierii Poloniei şi Ungariei, Donald Tusk şi Gordon Bajnai, a precizat CTK, citând surse diplomatice de la Praga.
Preşedintele american s-ar putea întâlni, cu această ocazie, cu lideri din Bulgaria, Croaţia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi ţările blatice, potrivit sursei citate.
Obama se întoarce la Praga la un an de la discursul său pe tema proliferării nucleare, care a pus bazele unui nou tratat START .
Acest nou tratat privind reducerea arsenalelor nucleare american şi rus va succeda acordul semnat în 1991, care a expirat la 5 decembrie 2009.
Sursa: Mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp