Intervenție de urgență. Un copil de doi ani a căzut într-o fântână. Cum s-a încheiat misiunea salvatorilor

01 Jul, 2018 09:51
ZIUA de Constanta
2499
Marime text
Pompierii au fost solicitați în această dimineață să intervină pentru salvarea unui copil de doi ani căzut într-o fântână din localitatea Coșoveni, județul Dâmbovița.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, copilul în vârstă de doi ani a fost recuperat în viaţă de salvatori.
Sursa citată a mai precizat că, din ordinul secretarului de stat Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o aeronava a IGAv era pregătită sa asigure transportul la faţa locului a salvatorilor DSS.
Din primele informații, copilul căzuse la o adâncime de aproximativ 15 metri.
La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă o autospecială cu modul de descarcerare, containerul multirisc şi o autospecială CNRN
Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii