Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:33 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineață (video)

ro

26 Sep, 2016 08:18 15072 Marime text
Muzicianul și actorul român, membru al grupului Divertis, Ioan Gyuri Pascu a trecut în neființă, în această dimineață, potrivit matinalului România TV. Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil. El a murit în locuința fostei sale soții din capitală, în cartierul 23 August, în jurul orei 5.00 dimineața, după ce, cu o oră în urmă, i s-a făcut rău. Manevrele de resuscitare au durat aproximativ o oră. Actorul suferea de diabet.

Actorul era aşteptat ieri, pe scena Casei Armatei de la Medgidia, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru „Tanţa şi Costel“.
 
Ioan Gyuri Pascu ar mai fi avut și în trecut probleme de sănătate și ar fi suferit un accident vascular, în anul 2010. Într-un interviu din anul 2014, acesta povestea pentru Cancan ce a însemnat acest hop în viața sa. „Sunt bine, îmi văd de treaba mea, duc o viață normală. Pot să spun că regret câteva lucruri pe care le-am făcut sau nu până acum, însă în general mi-am trăit viața frumos. Și cred ca asta este cel mai important. Mi-am trăit viața frumos, când vrea Dumnezeu mă duc, toți suntem la «mâna» Lui. La toți ne sună la un moment dat ceasul, asta este o certitudine. Depinde doar când se va întaâmpla acest lucru”, a declarat artisul. Acesta a murit la doar 55 de ani. 

Trupul neânsuflețit al lui Ioan Gyuri Pascu a fost preluat de legiști, care vor stabili cauza decesului.

„Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil, avea nevoie de multă dragoste, de oameni sinceri și deschiși lângă el, cărora să le ofere și el dragostea lui, dar să și primească. Era un om foarte sensibil. Dumnezeu să-l odihnească", a spus colega și prietena lui Gyuri Pascu, Monica Anghel, pentru Agerpres.

„Două echipaje SMURD s-au deplasat la fața locului. Este vorba despre un stop cardiorespirator iresuscitabil", a declarat pentru Agepres, coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.

Ioan Gyuri Pascu nu mai este printre noi... Am aflat acum câteva minute. În astfel de momente eu întotdeauna mă blochez cumplit şi nu ştiu ce să spun... Însă am simţit să vă scriu despre asta... Nu ştiu câţi dintre voi l-aţi cunoscut. Gyuri era cu adevărat special, aş putea spune unic chiar. Un amestec exploziv de talent, carismă şi inteligenţă umană şi artistică.
V-a bucurat de-a lungul vieţii sale pe mulţi dintre voi cu umorul lui fantastic mai ales în perioada anilor săi la Divertis. A făcut film şi teatru, a scris şi a cântat din toată inima cu mesaj, boem, aşa cum i-a stat lui cel mai bine.
Gyuri era definiţia artistului frumos boem. A artistului real, interesat mereu de artă şi de ceea ce poate face pentru ea şi prin intermediul ei cu chitară, stiloul sau un scenariu în mâna. Gyuri a fost un om cu o credinţă şi energie specială şi cred că toţi cei care l-au cunoscut au simţit asta. L-am preţuit şi a fost primul om cu care am avut primul schimb de replici la prima mea apariţie în cadrul grupului Divertis. Îi datorez multe dintre personajele mele, mult din curajul şi îndrăzneala pe care le-am căpătat jucând comedie. M-a încurajat şi m-a inspirat frumos şi unic de fiecare dată. Mulţumesc pentru toate momentele pe care le-am petrecut împreună, ani în şir pe platourile de filmare şi în turnee. Mulţumesc pentru capacitatea ta de ne face să radem ore în şir, din toată inima, că nişte copii. Eu aşa te voi păstra în suflet şi în minte dragul meu Ioan Gyuri Pascu... Ca pe un om şi artist plin de viaţă şi umor, râzând cu sufletul deschis către viaţă. Cerul e mai bogat acum.
 
Condoleanţe familiei şi tuturor celor apropiaţi.
Să nu ne uiţi niciodată. Noi cu siguranţă nu te vom putea uita.
 
P.S: Gyuri a avut la un moment dat un personaj pe care îl juca stâlcind cuvintele, pe Felix, în Felix şi Otilea. Mi-l amintesc cum spunea de multe ori în şir, "Genial, genial!". Nu îmi iese deloc asta din minte acum.... Se folosea de acest cuvânt cu mult umor pentru că era perioada în care toată lumea îl utiliza greşit în tot felul de împrejurări. Gyuri chiar a fost genial. Din toate punctele de vedere”, scrie Jojo (Cătălina Grama) pe Facebook.

„E cumplit. La vârsta lui... O personalitate artistică cu atâtea disponibilități, cu atâtea calități — compozitor, cântăreț, umorist. Ce aborda putea să facă cu atâta talent. E regretabil. (...) Nu am lucrat cu el, dar asta nu înseamnă că nu am remarcat apariția acestui talent după 1989", a declarat pentru Agerpres, actorul român de comedie, Alexandru Arșinel.


Artistul a mai fost jurnalist, dar și comentator sportiv.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii