Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:02 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iorguş a discutat cu ministrul Economiei problema lipsei căldurii de la Mangalia

ro

14 Dec, 2011 17:03 1058 Marime text

Deputatul Zanfir Iorguş a avut, zilele acestea, o întâlnire de lucru cu Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţeanu şi cu Ministrul Secretar de Stat în acelaşi minister, Gheorghe Gherghina, privind posibilitatea avizării unui credit pentru achiziţionarea combustibilului necesar încălzirii locuinţelor din Mangalia.

În urma discuţiilor menţionate, deputatul Iorguş declară următoarele: „Varianta garantării, de către primăria Municipiului Mangalia, a unui împrumut către societatea furnizoare de agent termic din localitate, nu poate fi realizată, întrucât statul (adică primăria) nu poate garanta pentru un agent economic privat. Pe de altă parte, varianta unui împrumut contractat de primărie, în această perioadă de criză economică, este o soluţie greoaie şi de durată. Drept pentru care, o soluţie la această situaţie, cu ajutorul căreia vom putea trece peste sezonul rece, este aceea ca Primăria Municipiului Mangalia să stopeze, urgent, risipa banului public şi toate cheltuielile inutile (spectacole, schimbat borduri şi trotuare bune etc), iar toţi banii din bugetul local să fie dirijaţi pentru plata în avans a achiziţionării combustibilului. Este regretabil că s-a ajuns la situaţia, ca, în prag de iarnă, primăria să rămână fără bani pentru căldură deşi, eu, personal, am tras nenumărate semnale de alarmă, pe tot timpul primăverii şi verii acestui an".

Menţionăm faptul că, potrivit OUG 69/2011, pentru „Modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate", articolul 2, alin. 2) se prevede: „Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba preţuri locale ale energiei termice facturate populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei".

Tot OUG 69, alin. 4) prevede: „În situaţia în care autorităţile administraţiei publice locale aprobă preţuri locale ale energiei termice facturate populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei, acestea asigură din bugetele locale sumele necesare acoperirii diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei".

În alin. 5) al aceleiaşi OUG se specifică: „În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu cuprind în bugetul local sumele stabilite potrivit alin. (4) sau nu efectuează plata acestor sume către furnizorii de energie termică potrivit programului aprobat prin buget, furnizorii de energie termică sesizează Ministerul Administraţiei şi Internelor. În baza ordinului comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice, direcţiile generale ale finanţelor publice alocă bugetelor locale cotele defalcate din impozitul pe venit, cuvenite acestora potrivit legii, numai pentru plata obligaţiilor către furnizorii de energie termică, până la lichidarea obligaţiilor respective".

În concluzie, deputatul Zanfir Iorguş spune că, dacă echipa Tusac ar fi cunoscut legea şi ar fi fost de bună credinţă, nu ar fi cheltuit banii cu care populaţia Mangaliei, astăzi, s-ar fi putut încălzi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii