ÎPS Bartolomeu Anania a murit (video)
ÎPS Bartolomeu Anania a murit (video)Înalt Prea Sfinţia sa Bartolomeu Anania suferea de circa trei ani de o afecţiune a inimii, care îi afecta oxigenarea organismului. Mitropolitul a fost transportat chiar şi la Viena, la clinica AKH, pentru a primi un tratament corespunzător, însă medicii austrieci nu l-au mai operat din cauza stării foarte grave de sănătate. Bartolomeu Anania ar fi împlinit 90 de ani pe 18 martie.
Bartolomeu Anania, pe numele de mirean Valeriu Anania (n. 18 martie 1921, comuna Glăvile, judeţul Vâlcea) a deţinut rangul de mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, mitropolie ce aparţine Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a fost cunoscut ca scriitor, poet şi dramaturg al literaturii româneşti contemporane.
Mitropolitul
Bartolomeu Anania s-a născut la data de 18 martie 1921 din părinţii Ana
şi Vasile Anania, în comuna Glăvile-Piteşteana, judeţul Vâlcea. A
primit la botez numele de Valeriu Anania. A urmat şcoala
primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la Bucureşti.
S-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti ale cărui cursuri le-a urmat în perioada 1933-1941. A frecventat şi cursurile la liceele "Dimitrie Cantemir" şi "Mihai Viteazul din Capitală, luându-şi bacalaureat în urma examenului susţinut la liceul "Mihai Viteazul" (1943).
În anul 1935, minor fiind, s-a înscris în organizaţia "Mănunchiul de prieteni", organizaţie legionară a tineretului şcolar. În anul 1936 era deja încadrat în "Frăţia de Cruce", organizaţie superioară celei dintâi. În anul 1941 a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. În anul 1942 a fost arestat şi condamnat din nou, la şase luni de închisoare, pentru că ar fi deţinut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare şi arme.
La 2 februarie 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, dându-i-se numele de Bartolomeu. În acelaşi an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. După greva studenţească de la Cluj, fiind înlăturat din Facultatea de Medicină în anul 1947, a ajuns stareţ la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita. Ajunge apoi student la "Facultatea de Medicină" şi la "Conservatorul de Muzică" din Cluj în toamna anului 1944, după ce nordul Ardealului, cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena, este retrocedat României. Aici, ca preşedinte al studenţilor din Centrul Studenţesc "Petru Maior", a organizat şi condus greva studenţească cu caracter anticomunist, contra guvernului condus de Petru Groza la 6 martie 1946 şi totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat.
Ulterior, şi-a continuat studiile la "Facultatea de
Teologie" din Bucureşti şi la "Academia Andreiană" din Sibiu, obţinând
titlul de "licenţiat în teologie" (1948). Între anii 1948-1949 a fost
intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949-1950,
inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc. Între anii
1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală
la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar între 1951-1952,
decan al Centrului de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului, la
Curtea de Argeş. În perioada
1952-1958, deţine funcţia de Director al Bibliotecii Patriarhale din Bucureşti.
În anul 1958 a fost din nou arestat, sub acuzatia de activitate legionară înainte de 23 august 1944. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploieşti la 25 de ani de muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii sociale". Şi-a ispăşit pedeapsa în închisoarea de la Aiud la secţia "politici". În timpul detenţiei i-a murit mama, iar el a fost înştiinţat de acest fapt de către fratele lui, închis şi el în aceeaşi închisoare. În 1964 a fost eliberat, împreună cu alţi deţinuţi politici, în urma unui decret dat de autorităţi de desfiinţare a detenţiei politice.
În anul 1966 a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului "Publicaţii".
În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. Ţine nenumărate conferinţe şi face parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare. Este membru fondator al Comitetului Sălii Româneşti din Detroit, avandu-l ca invitat la dineul de promovare din 21 mai 1976, pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade.
Reîntors în ţară, este director al Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii 1976-1982. În anul
1982 se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului.
Operei sale
scriitoriceşti, deosebit de bogată, va adăuga una de
excepţie: diortosirea şi adnotarea Sfintei Scripturi, după Septuaginta,
într-o limbă frumoasă şi curgătoare. Această lucrare o va elabora şi
desăvârşi după alegerea ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi
Clujului, la 21 ianuarie 1993. După cum mărturiseşte singur, această
operă
i-a solicitat peste zece ani de muncă de ocnaş. Biblia aceasta,
tipărită în anul 2001 a devenit şi ediţia jubiliară a Sfântului Sinod.
În
primăvara anului 1990, Prea Cuviosul Arhimandrit Bartolomeu Anania a
făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături
de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea,
Constantin
Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia Bernea,
Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.
La 21 ianuarie
1993 este ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului.
Hirotonirea întru arhiereu şi instalarea în Catedrala din Cluj-Napoca a
făcut-o Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist pe data de
7
februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi şi de o mare
mulţime de credincioşi. Din acest moment a început misiunea de excepţie
în fruntea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În toamna
anului 2005, nemulţumit că Andrei Andreicuţ, candidatul pe care l-a
susţinut în mod public, nu a fost ales în funcţia de mitropolit al
Ardealului, a iniţiat ruperea episcopiilor din nordul şi centrul
Ardealului de sub jurisdicţia scaunului mitropolitan de la Sibiu.
Pe
2 martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat
pe Prea Cuviosul Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi
Clujului la rangull de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi
Maramureşului.
Această nouă mitropolie, înfiinţată canonic de către Sfântul Sinod la 4
noiembrie 2005, a fost trecută în Statut şi i s-a stabilit denumirea de
către Adunarea Naţională Bisericească pe 1 martie 2006. A fost instalat
oficial ca mitropolit la 25 martie 2006 de către un sobor de ierarhi în
frunte cu Patriarhul Teoctist.
S-a afirmat în literatură încă de pe băncile şcolii, făcându-şi debutul în anul 1936 la revista "Vremea", apoi la revista "Dacia Rediviva", al cărei redactor principal a şi fost. După ani a colaborat la revistele: "Gazeta Literară", "Luceafărul", "Magazin Istoric", "Ateneu" şi altele.
A publicat în revistele centrale bisericeşti, "Glasul Bisericii", "Mitropolia Olteniei", buletinul şi calendarul "Credinţa" din Detroit, "Renaşterea" de la Cluj-Napoca (unele sub pseudonimul Vartolomeu Diacul). Din punct de vedere al scrisului duhovnicesc, din multele lucrări amintim "Filele de acatist" (1976), "Acţiunea catolicismului în România interbelică" (1992) penultima lucrare, "Cartea deschisă a Împărăţiei", o tâlcuire competentă a Sfintei Liturghii izvorâtă din experienţa de bun orator a Înalt Preasfinţiei Saleblicat şi ultima apariţie "Memorii" în 2008, în care-şi descrie viaţa în toate etapele ei, articole cu caracter teologic, predici, note şi comentarii.
Vorbind de activitatea sa de dramaturg, trebuie să
menţionăm dramele: "Mioriţa" (1966); "Meşterul Manole" (1968); "Du-te
vreme, vino, vreme!" (1969); "Păhărelul cu nectar" (fantezie pentru
copii-1969); "Steaua
Zimbrului" (1971); "Poeme cu măşti" (1972).
Acestea au fost puse în scenă de o serie de teatre ale ţării: "Barbu
Ştefănescu Delavrancea" din Bucureşti, "Alexandru Davila" din Piteşti,
"Dramatic" din Baia Mare.
În anul 1982 a obţinut Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.
Alegerea
sa ca arhiepiscop nu l-a făcut să abandoneze scrisul astfel că în anul
1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. I-au apărut
volumele de poezii: "Geneze" (1971); "Istorii agrippine" (1976); "File
de acatist" (1981); Anamneze" (1984); "Imn Eminescului în nouăsprezece
cânturi" (1992); "Poezie religioasă românească modernă" (1992). La
acestea se adaugă volumele de proză şi de eseuri: "Greul Pământului"
(1982), "Rotonda plopilor aprinşi" (1983), albumul "Cerurile Oltului"
(1990), "Amintirile peregrinului Apter" (1991), romanul exotic "Străinii
din Kipukua" (1979)[2] şi multe altele.
Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a afirmat, la 22
ianuarie 2008, că agentul cu numele de cod "Apostol" din dosarul de
urmărire al fostului mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală, era
Valeriu Anania, fostul mitropolit al Clujului. Informatorului
"Apostol", unul din cei 35 de turnători din dosarul de urmărire
informativă al fostului mitropolit de la Sibiu, îi sunt atribuite două
note, ambele datate în 1964. Prima a fost dată pe 17 august, la doar
câteva zile după ieşirea din arest a lui Valeriu Anania, iar cealaltă -
pe 9 octombrie. Notele au fost date în două case conspirative diferite,
"Dobrogea" şi "Spiridon", fiind scrise la maşină, ca marea majoritate a
celorlalte 101 note din dosar.
Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp