ISU Harghita Bilanțul misiunilor salvatorilor din ultimele 24 de ore
ISU Harghita:Bilanțul misiunilor salvatorilor din ultimele 24 de ore
26 Jul, 2023 13:46
ZIUA de Constanta
790
Marime text
BULETIN INFORMATIV
Bilanțul misiunilor salvatorilor din ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 25 iulie a.c., salvatorii harghiteni au gestionat 12 situații de urgență. Echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, iar echipajele SMURD au intervenit la 9 solicitări de sprijin pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, pompierii au gestionat cu promptitudine 2 situații destinate protecției comunităților.
Seara trecută, în jurul orei 23.10, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Oltul” al județului Harghita cu privire la producerea unui incendiu la un apartament situat la parterul unui bloc de locuințe, de pe strada Croitorilor din Odorheiu Secuiesc. La fața locului, au fost mobilizate imediat, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Echipajele de stingere au reușit să lichideze prompt incendiul, care se manifesta în bucătăria apartamentului, împiedicând propagarea acestuia la elementele de mobilier din bucătărie, camerele locuinței și la celelalte apartamente. Pagubele înregistrate au fost minore și au constat într-un vas metalic și filtrul textil al hotei. Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, aparatul de gătit nesupravegheat.
Pompierii militari harghiteni atrag atenția asupra faptului că cele mai multe incendii izbucnesc în bucătării ca urmare a neglijenţei persoanelor în timpul folosirii aparatelor de gătit sau/și a amplasării materialelor combustibile în apropierea acestora.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu mari pagube materiale și uneori, din nefericire, cu persoane rănite, este important: să nu amplasați materiale combustibile în apropierea aparatelor de gătit (perdele, draperii, prosoape, hârtie, cârpe etc.) să supravegheați aparatele de pregătire a hranei când sunt în funcțiune (luaţi mâncarea de pe foc dacă trebuie să părăsiți bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată), să aşezaţi cratiţa cu mâner astfel încât să nu cadă de pe aragaz sau să se răstoarne peste flacără și să curăţaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragaz, deoarece acestea se pot aprinde uşor.
În cazul în care se întâmplă ca mâncarea/uleiul dintr-o tigaie să ia foc:

- Nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste ea!
- Opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească.
- Stingeți flăcările acoperind tigaia cu un capac sau punând un prosop ud peste aceasta. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.
- Nu vă grăbiți să puneți mâna pe tigaie, chiar dacă flăcările s-au stins, deoarece fiind în continuare fierbinte, o puteți scăpa din mâini, riscând să vă stropiți cu uleiul încins. Lăsați tigaia pe aragaz și deschideți larg fereastra pentru a evacua fumul din încăpere.
- Dacă nu reușiți să stingeți flăcările, iar acestea se extind, evacuați persoanele din locuință, alertați vecinii și sunați urgent la numărul unic de urgență 112, pentru intervenția pompierilor.
Totodată, pompierii militari și civili au fost la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative generate de fenomenele meteorologice prognozate și au acționat pentru degajarea mai multor copaci căzuți pe carosabil/fire de electricitate, precum și la o misiune de asigurare/supraveghere, în urma izbucnirii unui incendiu, din cauza unui trăsnet, la un tablou electric, pe strada Jigodin, din municipiul Miercurea Ciuc, problema fiind remediată, în scurt timp, de către echipajul furnizorului de energie electrică. Totodată, avertizarea populației din localitățile vizate de Codul portocaliu meteorologic s-a realizat prin intermediul celor 2 mesaje transmise, prin sistemul RO-ALERT.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează în continuare întreruperi în 13 localități din județ, fiind afectați aproape 1.440 de consumatori, însă echipe specializate aparținând operatorului de distribuție și furnizare a energiei electrice se află în teren pentru remedierea situațiilor în cel mai scurt timp și revenirea la starea de normalitate.
Având în vedere faptul că județul Harghita se află, până în data de 27 iulie, ora 02:00, sub incidența unei avertizări Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică acccentuată, pompierii harghiteni vă reamintesc că, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate. De asemenea, recomandăm populației ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
Totodată, recomandăm cetățenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
Țineți cont de sfaturile noastre!
Consultați ghidul FURTUNĂ disponibil pe platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro/ și fiți prevăzători!
În continuare, salvatorii harghiteni rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii