Italienii îi aduc un ultim omagiu lui Umberto Eco

Lumea culturii și numeroși politicieni din Italia au deplâns astăzi dispariția scriitorului și filosofului Umberto Eco, decedat aseară. Premierul italian, Matteo Renzi, a transmis condoleanțe familiei îndoliate și l-a elogiat pe autorul celebrului roman ''Numele trandafirului'', apărut în 1980.
 

"A fost un extraordinar exemplu de intelectual european. Moartea lui Umberto Eco este 'o pierdere enormă pentru cultură, care va resimți lipsa scrisului și vocii lui, a gândirii lui ascuțite și vii, precum și a omeniei sale'', a spus primul ministru.

 

''Nomina nuda tenemus. Adio, profesore'', este mesajul simplu, dar plin de înțelesuri, postat pe o rețea socială de scriitorul Roberto Saviano, care citează câteva cuvinte cu care se încheie volumul ''Numele trandafirului''.

Fraza întreagă din finalul cărții este ''stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus'', expresie în limba latină care reamintește că toate sunt trecătoare și în urma lor rămâne doar numele.
 
Tot la un fragment din renumita lucrare a făcut apel și Stefano Bonaccini, membru al Partidului Democrat (de guvernământ), într-un mesaj pe Twitter, în care mai spunea ''Ciao#Umberto Eco''.
 
Umberto Eco este cunoscut în special pentru romanul său Numele trandafirului (Il nome della rosa, 1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional combinat cu analiză biblică, studii medievale și teorie literară. El a scris mai multe romane, incluzând "Pendulul lui Foucault" și "Insula din ziua de ieri".
 
Cel mai recent roman al său, "Cimitirul din Praga", publicat în 2010, este un best-seller. Umberto Eco a fost președintele Școlii Superioare de Studii Umaniste, Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford. A scris texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri.
 
Eco s-a născut în orașul Alessandria, din regiunea Piemont (nordul Italiei). Tatăl său, Giulio, a fost contabil, apoi guvernul l-a angajat să participe la trei războaie. În timpul celui de al II-lea război mondial, Umberto și mama sa, Giovanna, s-au mutat într-un sat mic din zona muntoasă piemonteză. Eco a fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales, iar în operele sale, precum și în interviuri, a făcut referire la acest ordin și la fondatorul lui.
 
Numele său de familie este probabil un acronim pentru ex caelis oblatus (Latină: un cadou din cer), care i-a fost atribuit bunicului său (care a fost orfan) de un funcționar de stat. A studiat la Torino, luându-și licența în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. A condus revista VS. Quaderni di studi semiotici. În anii 1960 a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcatre și Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Este autor de romane, eseuri, tratate academice și cărți pentru copii. Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universități europene și americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.
 
Strălucitoarea sa operă beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundența simbolurilor și aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează printre primii conceptele postmodernismului. Romanul a fost ecranizat în 1986.

 
Ultimul roman al lui Umberto Eco, „Numărul zero”, a apărut anul trecut. Acțiunea se petrece în 1992 și este narată de Colonna, un jurnalist care lucrează pentru un ziar din Milano. Cartea, tradusă și în românește, este o satiră a culturii corupției din Italia, dar și a moștenirii fasciste.
 
Tot anul trecut, scriitorul a provocat o polemică după ce, într-un discurs public, și-a expus teoria despre proliferarea internetului. „Reţelele de socializare au dat posibilitatea disidenţilor din China sau Turcia să prindă voce, au devenit un spaţiu al diversităţii şi al schimbului de opinii. Dar şi locul unde legiuni de imbecili au primit dreptul la cuvânt”, afirma filosoful.