Iulian Urban confirmă dezertările Colegi din PDL şi-au negociat, pe mulţi bani, plecarea la USL
Iulian Urban confirmă dezertările: Colegi din PDL şi-au negociat, pe mulţi bani, plecarea la USLSenatorul PDL Iulian Urban spune, într-un interviu pentru ziare.com, că mai mulţi democrat-liberali şi-au negociat, pe bani mulţi, plecarea la USL, precizând că aceştia îşi vor anunţa luni demisia din partid. Anterior, deputatul Mircia Giurgiu şi vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, anunţaseră plecări din PDL.
Iulian Urban, senator PDL, nu a vrut sa dea numele celor care vor pleca din PDL, dar a precizat ca este vorba de senatori care au facut parte din echipa care l-a sustinut pe Emil Boc la presedintia PD-L.
Iulian Urban a mai declarat ca a fost o miscare inteligenta a celor de la USL sa atraga senatori si nu deputati, pentru ca, practic, la Senat, de luni, Opozitia va avea majoritate.
Urban a mai declarat pentru Ziare.com ca se teme ca un eventual demers de suspendare a presedintelui va avea succes. "Sansele ca o eventuala suspendare a presedintelui sa treaca s-ar putea sa capete consistenta", a declarat acesta, in interviul acordat Ziare.com
Totodata, Iulian Urban a lansat un atac dur la adresa colegilor din Coalitie care chiulesc din Parlament. Potrivit acestuia, exista democrat-liberali in Senat care sunt alaturi de Opozitie prin simplul fapt ca nu vin sa voteze. "Sunt multi pe care am ajuns sa ii vedem la fel de rar precum il vedem pe Crin Antonescu", spune Iulian Urban. Mai mult, spune senatorul, s-a ajuns in situatia in care la proiecte importante de legi nu vin nici macar initiatorii.
Iulian Urban isi explica astfel si sustinerea fata de Vasile la Blaga le sefia PD-L: "era mai potrivit ca presedinte al partidului, pentru ca in momantul de fata numai cu o disciplina de fier se mai poate rezolva ecuatia bataliei parlamentare".
Pe de alta parte, senatorul democrat liberal a mai declarat pentru Ziare.com ca in momentul de fata PD-L nu are o persoana potrivita pentru a fi lansata in cursa pentru prezidentiale, precizand ca politicienilor romani le lipseste curajul pe care l-a avut Traian Basescu.
"Eu ştiu că de săptămâna viitoare cel puţin un senator, dacă nu mai mulţi, or să plece de la putere şi câţiva deputaţi, atât ştiu. Nu ştiu dacă e vorba de un alt proiect politic, despre asta încă nu ştiu", a explicat Mircia Giurgiu, referindu-se la afirmaţiile lui Dan Voiculescu despre cei 20 de parlamentari PDL care ar urma să se implice în alt proiect politic.
De asemenea, vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, a declarat că, după Convenţia Naţională a PDL, "tensiunile din interiorul formaţiunii au continuat să crească şi există semnale că aproximativ 20 de parlamentari PDL se pregătesc pentru un alt proiect politic".
Sursa: Realitatea.netUrmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- spagoveanul 22 May, 2011 21:40 firmele de recuperare ale lui urban va lasa fara case si va determina sa va sinucideti ptr neputinta de a mai plati rate sau facturi la telefoane-camatari cu acte in regula cei de la banci va vind pe nimic la firmele de recuperare creantele si lasa mafiotii sa va lase fara case-dna sri dgipi tac -mafia lui basescu-boc