Izvorului Tămăduirii, hramul Mănăstirii Dervent
Izvorului Tămăduirii, hramul Mănăstirii Dervent
14 Apr, 2015 08:55
ZIUA de Constanta
4536
Marime text
Vineri, 17 aprilie, de praznicul Izvorului Tămăduirii, la mănăstirea Dervent, ArhiepiscopulTomisului va oficia Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.00. Clerul și credincioșii vor merge apoi, în procesiune, la Izvorul tămăduitor, undeva fi săvârșită slujba de sfințire a apei, Aghiasma mică.
În ajunul praznicului Izvorului Tămăduirii, joi, 16 aprilie, de la ora 19.00, la mănăstirea Dervent călugării vor oficia slujba Privegherii în demisolul bisericii mari, iar de la miezul nopții, Taina Sfântului Maslu la Izvorul tămăduitor, aflat în apropierea așezământului monahal.
Tot joi, 16 aprilie, începând cu ora 19.00, IPSTeodosie va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea Crucea (localitatea Crucea). Așezământul monahal este amplasat în apropierea unui izvor tămăduitor, de la care a fost și ales hramul cel mare al mănăstirii, Izvorul Tămăduirii.
Izvorul Tămăduirii este un praznic închinat Maicii Domnului, serbat în vinerea din Săptămâna Luminată. Sărbătoarea amintește de una dintre minunile Fecioarei Maria, petrecută cu un orb aflat într-o pădure. Înainte de a ajunge împărat, într-o plimbare pe care a făcut-o Leon cel Mare printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, acesta s-a întâlnit cu un bătrân orb care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, viitorul împărat a înaintat în pădure și a găsit unizvor din care i-a dat orbului apă. După ce orbul și-a potolit setea și Leon l-a spălat pe față cu acea apă, pe dată omul s-a vindecat.
Sărbătoarea datează de la jumătatea primului mileniu creștin, generalizându-se în întreaga Biserică Ortodoxă. În această zi în biserici sau la izvoare se face slujba de sfințirea mică a apei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii