Jandarmii au fugit aproape un kilometru, în Mamaia, după o persoană bănuită că a sustras un telefon mobil
Jandarmii au fugit aproape un kilometru, în Mamaia, după o persoană bănuită că a sustras un telefon mobil
13 Aug, 2017 11:44
ZIUA de Constanta
1874
Marime text



După cum precizează Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanța, într-un comunicat, Jandarmii au trecut la urmărirea acesteia, l-au somat, nu s-a oprit, a continuat să fugă, a intrat prin mulţime şi printre hoteluri, dorind să-şi piardă urma. După aproximativ 700 de metri a fost ajuns, s-a oprit după ce a fost somat „şi şi-a dat seama că jandarmii au condiţie fizică mai bună decât el“.
„Dar ce s-a întâmplat? La o tarabă din zona Butoaie, persoanele păgubite, tată şi fiu au au vrut să cumpere mai multe bunuri. Băiatul s-a uitat la mai multe obiecte de artizanat, moment în care a lăsat din mână, pe masă, telefonul Samsung de ultimă generaţie. Au trecut la următoarea tarabă şi după aproximativ cinci minute, tânărul şi-a dat seama că a uitat telefonul la prima masă. S-au întors, au întrebat vânzătorul şi persoanele din zonă dacă au văzut mobilul. Aceştia au răspuns că nu au văzut nimic. Au plecat de la tarabă şi s-au oprit la aproximativ zece metri pentru a vedea dacă cineva din grupul de la respectiva masă scoate telefonul. După aproximativ trei minute, o persoană a scos dintr-un prosop telefonul, pentru a-l inspecta cu atenţie. Tatăl şi fiul au început să strige hoţul şi să alerge după acesta. Au fost auziţi de echipajul de jandarmerie care a trecut la urmărirea celui care a sustras telefonul. Păgubiţii şi-au recuperat bunul iar cel în cauză a fost condus şi predat la sediul Biroului de Politie Mamaia unde este cercetat sub aspectul comiterii faptei de furt“, se arată în comunicatul GMJ.
Sursa foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii