Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:28 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jandarmii constănţeni vor participa la campania „Let’s Do It, România!”. Vor aduna deşeurile din Parcul Tăbăcărie

ro

14 Sep, 2018 09:44 1254 Marime text

Mâine, 15 septembrie, o parte dintre jandarmii constănțeni vor participa la campania de ecologizare „Let’s Do It, România!”, organizată în scopul strângerii deşeurilor aruncate necorespunzător în arealele naturale.

Această iniţiativă bazată pe #voluntariat, lansată de către asociaţia „Viitorul în zori”, se desfăşoară la nivel naţional şi reprezintă una dintre cele mai ample acţiuni de colectare a deşeurilor, prin care se promovează protejarea mediului înconjurător.

Alături de alţi voluntari, 40 de #jandarmi constănţeni se vor afla mâine în Parcul Tăbăcărie pentru a contribui la concretizarea acestui demers. Oamenii legii, împreună cu organizatorii şi ceilalţi participanţi, vor pune în valoare puterea exemplului şi vor aduna deşeurile aruncate în natură, fiind conştienţi că protejarea şi conservarea mediului înconjurător este primordială pentru o dezvoltare armonioasă a ecosistemului.

Crezând în succesul ideii de voluntariat, de-a lungul timpului jandarmii s-au alăturat unor campanii importante de protejare a mediului înconjurător precum „Ora Pământului’’, „Plantăm fapte bune în România” „Plantăm, protejăm, iubim natura”.

Noi, jandarmii constănţeni, lansăm un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat tuturor iniţiativelor benefice pentru mediul ambiant.

Viitorul planetei stă în mâinile noastre! Haideţi să fim mai responsabili şi să acordăm atenţia cuvenită mediului înconjurător!
Numai împreună putem reuşi şă facem #natura să ne zâmbească în continuare!

Sursă foto: Facebook/ Jandarmeria Constanţa

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii