Jucatorii de la Farul Constanta au fost amendati
Jucatorii de la Farul Constanta au fost amendati
În urma şedinţei Consiliului Director de ieri, s-a decis ca jucătorii echipei Farul Constanţa să fie amendaţi cu sume cuprinse între 300 şi 2.000 de dolari, pentru neîndeplinirii sarcinilor de joc, a eliminărilor inutile şi a surplusului de kilograme. "Le-am trimis jucătorilor adresă cu confirmare de primire, pentru ca să le dăm posibilitatea acestora să vină la club şi să se apere, dacă este cazul. Trebuia să luăm aceste măsuri, după ce am pus pe lista de transferuri nouă jucători. Vrem să promovăm mai mulţi jucători tineri în retur", a declarat ieri, directorul executiv al echipei FC Farul, Dan Pâra, pentru ziariştii de la NewsIn.
Potrivit sursei citate, acesta a mai spus că sunt mai mulţi fotbalişti vizaţi de amenzi, nu doar cei nouă jucători puşi pe lista de transferuri. În urmă cu zece zile, conducerea clubului Farul i-a pus pe lista de transferuri, pe jucătorii: Adrian Vlas, Răzvan Farmache, Cristian Şchiopu, Florin Maxim, Florentin Cruceru, Marius Nae şi Dragan Gosic din prima echipă, precum şi pe Tibor Moldovan şi Florin Neaga din echipa a doua. Un alt jucător la care s-ar putea renunţa este fundaşul Ion Barbu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp