Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:02 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judeţul Constanţa Nuntaşi care tulburau liniştea publică, amendaţi de poliţişti

ro

20 Sep, 2018 11:25 1523 Marime text
În cursul zilei de 19 septembrie, politiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe raza de competență în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, asigurarea fluenței și circulației rutiere pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, menținerea curățeniei, protecția mediului precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale.

Astfel, în intervalul orar 06.00-24.00, polițiștii locali au verificat zona cuprinsă în perimetrul dintre Str.Mihai Viteazul, Bdul Ferdinand, Bdul Tomis, Bdul Aurel Vlaicu, Bdul 1 Mai, Str. Militară, Str. I.L Caragiale, Str. Ion Muntenescu, Str. Mihai Viteazul, Bdul Mamaia, Str.Nicolae Iorga, Str. Soveja, Aleea Umanității, Str. Tulcei, Bdul I.C Brătianu, Str. Ștefan cel Mare, parcurile constănțene, Piața Griviței, Piața Tomis 3, Faleza Cazinoului, Piața Ovidiu  și în alte zone de interes ale municipiului Constanța.

Lucrătorii instituției au aplicat 154 sancțiuni contravenționale în cuantum de 44.275 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare din domenii menționate anterior.

Printre acestea, două amenzi contravenționale în valoare totală  au fost aplicate pentru organizarea unei nunți ce era în desfășurare la o locație situată pe strada Militară din municipiul Constanța.

La nuntă participau numeroase persoane care tulburau liniștea vecinilor limitrofi și îngreunau traficul rutier sau pietonal din zonă.
În acest caz s-a dispus măsura întreruperii activității ilicite și resigurarea stării de curățenie de către petrecăreți.

În cursul aceleiași zile Direcția Generală Poliția Locală Constanța a sesizat unitatea de parchet competentă material, cu privire la o persoană fizică, care a încălcat prevederile art.24, lit.a din Legea 50/1990 republicată, potrivit căruia „ constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor  acesteia a lucrărilor prevăzute la art.3, alin.1, lit.b.

Deținătorul legal al imobilului situat în centrul Constanței a executat lucrări de contruire fără a deține autorizatie de construire necesară conform prevederilor Legii 50/1991, republicată într -o zonă protejată conform listei monumentelor istorice anexă la  Ordinul nr.2.828/24.12.2015 al Mininistrului Culturii și Patrimoniului Național: sit urban.


Acest gen de activități se vor derula în mod sistematic pentru asigurarea unui climat public civilizat și in siguranță.

Pe această se face  apel la constănțeni să se alăture demersurilor întreprinse de către Direcția Generală Poliția Locală Constanța în ceea ce privește acțiunile zilnice de ecologizare desfășurate la nivelul municipiului Constanța și să respecte normele legale în vigoare în ceea ce privește menținerea curățeniei și protejarea mediului.

 În numai 3 zile la nivelul instituției au fost înregistrate aproximativ 40 de abateri contravenționale pentru aruncarea resturilor de țigări pe domeniul public.

Cuantumul unei amenzi contravenționale pentru este cuprins între 400-800 lei.

Numai împreună putem asigura  un mediu curat și sanătos în municipiul Constanța!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii