Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:46 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Județul Constanța, promovat la Târgul de Turism al României (galerie foto)

ro

21 Feb, 2019 15:28 2181 Marime text
Consiliul Județean Constanța este prezent joi la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, care se desfășoară la Romexpo în București, în perioada 21 – 24 februarie 2019. Standul Consiliului Județean Constanța reunește atât reprezentanți ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, autorități locale, cât și producători.

Potrivit CJC, pentru această ediție, județul Constanța a amenajat un stand în suprafață de aproximativ 115 de metri pătrați, care va cuprinde o zonă cu o prezentare video a județului, prezentari ale siturilor arheologice, a stațiunilor litorale dar și a gastronomiei locale. De asemenea, există și o zonă de degustare a produselor industriei viticole. Membrii Ansamblului Folcloric Profesionist “Izvoare Dobrogene” vor susține momente artistice și vor aduce în atenția vizitatorilor dansurile specifice județului Constanța. Prezența instituției noastre la acest târg, reprezintă o modalitate eficientă de a promova potențialul turistic al întregii regiuni.

 “Am inaugurat, astăzi, în prezența Viceprim-Ministrului României, Viorel Ștefan și a Ministrului Turismului, Bogdan Trif, Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, precum și standul Consiliului Județean Constanța. Relieful, istoria, muzeele, mănăstirile, dar și multietnicitatea județului nostru, fac din această zonă o regiune unică în România. Noi, ca și autorități publice locale trebuie să ne concentrăm eforturile spre promovarea județului, ca și pilon esențial al unei strategii de dezvoltare turistică locală și națională. Turismul reprezintă motorul de dezvoltare al județului nostru, iar promovarea vacanțelor pe litoralul românesc va duce la o creștere a numărului de turiști și implicit la o creștere a economiei locale”, a declarat Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța.


Târgul de Turism al României este deschis în perioada 21 – 23 februarie 2019, între orele 10:00-18:00, iar duminică 24 noiembrie, între orele 10:00-16:00, in Pavilioanele B1 si B2 ale Romexpo București.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii