Klaus Iohannis "Referințele lui Ilan Laufer la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile și denotă grave carențe de educație"
Klaus Iohannis:"Referințele lui Ilan Laufer la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile
21 Nov, 2018 11:28
ZIUA de Constanta
1648
Marime text
Președintele României, Klaus Iohannis, condamnă ferm folosirea unor teme deosebit de sensibile în scop politic. Referințele la antisemitism și nazism în disputa politică sunt iresponsabile și denotă grave carențe de educație, cultură, diplomație și istorie. Relativizarea antisemitismului reprezintă o acțiune periculoasă care poate genera manifestări antisemite și discriminatorii și poate incita la ură, se arată într-un comunicat de presă emis de Administraţia Prezidenţă.
"Însușindu-și cu bună știință un text cu acuzații ridicole lipsite de orice fundament real, Ilan Laufer a picat testul maturității, preferând să joace rolul de portavoce a propagandei toxice pesediste. Personajele care proferează asemenea acuzații scandaloase se descalifică automat și nu pot ocupa sub nicio formă înalte demnități în statul român".
Președintele României consideră că aceste declarații reprezintă un nou exemplu din retorica nocivă îndelungată a Partidului Social Democrat, care alimentează în mod constant discursul urii și tendințele xenofobe. Este inadmisibil ca memoria Holocaustului să fie întinată cu astfel de atacuri, care servesc unor interese meschine și sunt de natură a afecta pacea socială.
Președintele Klaus Iohannis subliniază că recuperarea memoriei Holocaustului, precum și combaterea antisemitismului au constituit pentru România obiective prioritare în ultimele două decenii, iar astfel de declarații cu caracter extremist pot periclita rezultatele foarte bune obținute de țara noastră în toți acești ani. România este activ implicată în demersurile internaționale de combatere a antisemitismului, fapt recunoscut și apreciat ca atare.
Pentru o mai bună cunoaștere a culturii comunității evreiești și pentru prezervarea adevărului istoric, Președintele României a pledat, încă de la începutul mandatului său, pentru înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului.
În iunie 2017, Președintelui Klaus Iohannis i-a fost decernată distincția „Light Unto the Nations”, cel mai prestigios premiu acordat de către Comitetul Evreiesc American. Președintelui României i-a fost recunoscut astfel rolul decisiv în consolidarea democrației și statului de drept, precum și eforturile sale susținute în promovarea toleranței, combaterea antisemitismului și xenofobiei, precum și pentru întărirea relațiilor țării noastre cu SUA și Israel.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii