Klaus Iohannis-„Urmăresc cu mare atenţie ceea ce se întâmplă familiei Bodnariu în Norvegia”
Klaus Iohannis-„Urmăresc cu mare atenţie ceea ce se întâmplă familiei Bodnariu în Norvegia”
12 Jan, 2016 18:01
ZIUA de Constanta
2052
Marime text
„Urmăresc cu mare atenție și preocupare ceea ce se întâmplă familiei Bodnariu în Norvegia. Susțin eforturile autorităților române și ale Guvernului României de a asigura respectarea drepturilor omului pentru cetățenii români, oriunde s-ar afla ei”, a transmis șeful statului pe pagina de socializare.
Vă reamintim, că luna noiembrie 2015, cei cinci copii ai familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet. Acest lucru s-a întâmplat după ce cele două fete din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. În același timp, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Toți cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.
Sursa foto: Facebook - Klaus Iohannis
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii