Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:55 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Klaus Iohannis va sesiza CCR în privinţa legii bugetului pe 2019

ro

22 Feb, 2019 12:27 1461 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că va sesiza Curtea Constituţională în privinţa legii bugetului pe anul 2019, potrivit agerpres,ro.

"Există, din păcate, şi aspecte de neconstituţionalitate în acest buget. Bugetul ruşinii naţionale nu doar că pune în pericol economia românească, ci are aspecte clare de neconstituţionalitate. Nu se respectă obligaţii asumate de România faţă de UE din care facem parte, se încalcă unele drepturi fundamentale, s-a ignorat rolul Consiliului Fiscal, se aduce atingere principiului descentralizării şi principiului subsidiarităţii. Pentru toate acestea, voi sesiza astăzi CCR pe bugetul 2019, bugetul ruşinii naţionale", a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni.


El a precizat că va sesiza CCR şi în privinţa legii de aprobare a plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019.

În opinia preşedintelui, bugetul este unul "nerealist, supraevaluat şi întârziat".

"Cu acest buget, PSD încearcă să acopere nereuşitele multiple din timpul guvernării de până acum. Ei l-au numit bugetul investiţiei şi asta este prima mare minciună din buget", a afirmat Iohannis.


El a amintit că, în conformitate cu legea, PSD trebuia să prezinte bugetul pe 15 noiembrie anul trecut.

"Vă spun eu de ce au întârziat: ei nu vor să se realizeze investiţii, fiindcă nu au bani, de aceea au întârziat bugetul cu trei luni de zile", a explicat şeful statului.

Preşedintele a criticat şi declaraţiile cu privire la spitalele regionale.


"Acum câteva zile, ministrul PSD, întrebat fiind cum este cu spitalele regionale, mult discutatele spitale, promisele spitale regionale, a răspuns stupefiant. Zicea ministrul PSD că avem bani pentru proiectare. Auzi: în al treilea an de guvernare au bani pentru proiectare! Păi ăştia nici nu vor să realizeze spitalele. Nu vor să realizeze investiţii publice, promit şi nu fac. În schimb, dacă este vorba despre ei, au de unde. PSD a avut grijă să aloce sume imense pentru finanţarea partidelor politice. 150 de milioane va primi PSD din 270 de milioane propuse pentru finanţarea partidelor", a spus Iohannis.


El a susţinut că această sumă este mai mare de 20 de ori faţă de anul electoral 2016. "PSD şi-a tras bani de 20 de ori mai mult", a afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit şefului statului, "o victimă sigură a acestui buget este administraţia locală".


"Comunităţile locale din România primesc un miliard de lei mai puţin decât anul trecut. Cum să lucreze primăriile fără aceşti bani? Cum să-şi realizeze investiţiile? Evident că nu şi le pot realiza. Primăriile vor trebui să abandoneze investiţii locale importante pentru a face faţă acestui buget", a declarat preşedintele Iohannis.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii