Klaus Iohannis, vizită în Polonia. Preşedintele va coprezida cu omologul polonez Reuniunea B9

07 Jun, 2018 07:25
ZIUA de Constanta
1681
Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează astăzi o vizită bilaterală în Republica Polonă, la invitaţia omologului său polonez, urmând ca vineri să coprezideze Reuniunea la Nivel Înalt a Formatului Bucureşti (B9) alături de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda.
Vizita va include consultări cu preşedintele Poloniei pe teme legate de Parteneriatul Strategic bilateral şi de cooperare în plan securitar, regional şi european, informează Administraţia Prezidenţială.
"În cadrul dialogului care va avea loc la Varşovia, o atenţie deosebită va fi acordată dimensiunii de securitate care a crescut în relevanţă în ultimii ani, generând beneficii reciproce pentru ambele ţări. Din această perspectivă, urmează să fie trecute în revistă rezultatele semnificative ale cooperării în domeniul apărării în relaţia bilaterală, în cadrul Formatului Bucureşti (B9), în pregătirea Reuniunii la Nivel Înalt B9 de-a doua zi, precum şi în cadrul NATO", potrivit comunicatului.
De asemenea, se menţionează că în privinţa cooperării regionale va fi abordată şi Iniţiativa celor Trei Mări şi pregătirile pentru Summitul pe care România îl va găzdui la Bucureşti pe 17 şi 18 septembrie.
Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri oficiale şi tete-a-tete şi vor susţine o declaraţie comună de presă.
Totodată, joi, Klaus Iohannis şi Andrzej Duda vor deschide oficial la Varşovia expoziţia "Un centenar al Alianţei. Diplomaţia româno-poloneză 1918-1939".
Realizată de ICR Varşovia, în colaborare cu Ambasada României, expoziţia este găzduită în spaţiul Camerei de Comerţ Româno-Polone.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii